VIDEO. ”Miezul demonului” care a ucis doi savanţi demonstrează cât de mult s-a dorit împingerea armelor nucleare la limită (şi dincolo)

Al treilea miez de plutoniu creat de Statele Unite, pe care savanţii de la Los Alamos National Lab l-au pregătit pentru un al treilea atac împotriva Japoniei, nu mai era necesar ca armă. Pentru moment, fizicienilor li s-a permis să ţină sfera, un aliaj de plutoniu şi galiu care avea să fie cunoscut drept miezul demonului, scrie Atlas Obscura.

Într-o explozie nucleară, miezul radioactiv al bombei devine critic; adică se declanşează o reacţie nucleară în lanţ, care continuă să se desfăşoare fără altă intervenţie. Când materialul nuclear devine supercritic, reacţia accelerează. Savanţii americani ştiau destule despre materia radioactivă cu care lucrau pentru a fi capabili să declanşeze această reacţie într-o bombă, dar doreau să înţeleagă mai bine limita în care materialul subcritic devenea critic.

• Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
• De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?

O modalitate de a împinge miezul spre faza critică era să ducă înapoi în miez neutronii pe care îi elibera, pentru a-l destabiliza mai mult. Astfel, Critical Assembly Group de la Los Alamos lucra la o serie de experimente în care înconjurau miezul cu materiale care să reflecte neutronii, monitorizând starea miezului.

Prima dată când cineva a murit în timpul efectuării unui astfel de experiment, Japonia încă nu semnase termenii de capitulare. În seara zilei de 21 august 1945, fizicianul Harry Daghlian era singur în laborator şi construia un scut de carbură de wolfram în jurul miezului. Întorcând neutronii înapoi în miez, acesta se apropia de punctul critic. Evenimentul s-a produs cu cercetătorul acolo. Instant, miezul a reacţionat, devenind supercritic, iar Daghlian a primit o doză letală de radiaţie, murind la 25 de zile după.

Al doilea eveniment

Moartea sa nu i-a demoralizat pe colegi, care au continuat studiile. Nouă luni mai târziu, au elaborat o altă metodă de a duce miezul aproape de punctul critic, prin izolarea acestuia într-un dom de beriliu. Louis Slotin, alt fizician, a realizat această mişcare în mai multe experimente: a coborât domul cu o mână, iar cu cealaltă folosea o şurubelniţă pentru a menţine o mică deschizătură, pentru a limita curgerea neutronilor înapoi în miez. Într-o zi de mai din 1946, mâna sa a alunecat, iar spaţiul s-a închis. Din nou, miezul a devenit supercritic, iar Slotin şi alţi şapte cercetători din încăpere au fost expuşi unei doze de radiaţie gamma.

Ceilalţi savanţi au supravieţuit radiaţiei, dar Slotin, care era cel mai aproape de miez, a murit nouă zile mai târziu. În urma acestei întâmplări, experimentele au fost oprite, iar după o perioadă „miezul demonului” a fost plasat pe o altă armă şi a fost distrus într-un test nuclear.

În ambele situaţii, atunci când miezul a trecut peste limita critică şi a început să emane radiaţii, a apărut o lumină puternică albastră, fiind rezultatul particulelor care au interacţionat cu moleculele de aer, ceea ce a dus la eliberarea energiei sub o formă de flux de lumină.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Efectul radiatiilor: tumorile multiple

Armele secrete din timpul Războiului Rece: explozia de pe Lună

”Părintele bombei atomice” a fost concediat şi trecut pe lista neagră pentru că s-a opus construirii bombei cu hidrogen

Cum a ajutat ştiinţa cutremurelor la detectarea celui mai recent test al armelor nucleare din Coreea de Nord