În afară de descoperirea vestigiilor unei planete, descoperirea poate ajuta şi la una dintre cele mai importante probleme în astronomie – cea a formării planetelor, scrie Science Alert.
Conform cercetătorilor de la École Polytechnique Fedérale de Lausanne, diamantele din asteroidul numit Almahata Sitta, care a căzut în deşertul Nubian în octombrie 2008, s-au format la presiuni similare cu cele din protoplanetele Sistemului Solar.
Se cunoaşte că totul începe cu granulele de praf din discul protoplanetar din jurul stelei tinere. Datorită forţelor electrostatice, aceste granule încep să se lipească unele de altele. Dacă suficiente granule se acumulează gradual pentru a forma corpuri mai mari, atunci acestea pot intra în coliziune şi pot fuziona, iar noul corp cu diametre de 1-10 kilometri colapsează gravitaţional, acesta numindu-se planetezimal.
Multe planetezimale rămân de această dimensiune. Câteodată însă, cu ajutorul câmpului magnetic şi al orbitei excentrice, intră în coliziuni la viteze mari şi fuzionează mai departe, ducând la crearea unor obiecte mari, cu miez incandescent. Acestea se numesc protoplanete, „embrioni” ai planetelor, iar Sistemul Solar a avut din acestea.
Cu timpul, acestea au intrat în coliziune unele cu altele, fuzionând şi devenind corpuri din ce în ce mai masive, până când s-au stabilizat în forma actuală a planetelor care formează Sistemul Solar.
Asteroizii care se găsesc încă în Sistemul Solar sunt vestigii ale acelei etape. Totuşi, Almahata Sitta este un caz rar – este primul meteorit care provine dintr-un asteroid care a fost monitorizat din spaţiu până la coliziunea cu Terra. Nu este însă primul element special. În urma analizelor, s-a constatat că este un tip rar de meteorit numit ureilit, care are o compoziţie neobişnuită comparativ cu alţi meteoriţi – conţine mult carbon sub formă de nanodiamante.
Există trei modele de formare pentru ureiliţi: transformarea carbonului în diamant datorată impactului la viteză şi temperatură mare, reacţiile chimice din nebuloasa solară şi presiune ridicată statică în interiorul unui corp masiv, precum miezul unei protoplanete.
Până acum, nicio dovadă nu a putut fi găsită pentru a confirma niciunul dintre aceste trei modele.
Echipa condusă de Farhang Nabiei a studiat incluziunile de diamente din interiorul meteoritului şi a găsit că diamante relativ mari de 100 de microni nu ar fi putut să se formeze în urma impactului, din cauza timpului foarte scurt al unui astfel de eveniment care nu ar fi permis cristalizarea unor structuri de carbon atât de mari.
Mai mult, nici decantarea vaporilor din nebuloasă nu ar fi produs cristele de o asemenea dimensiune. Rămâne aşadar o singură posibilitate – presiunea ridicată statică.
Un alt lucru fascinant este acela că diamantele, pe măsură ce se formează, închid în ele minerale prezente în mediul lor de formare. Folosind microscopie electronică şi spectroscopie, echipa a analizat diamantele din Almahata Sitta pentru a studia aceste incluziuni.
„Corpurile de dimensiunea lui Marte erau comune”
Au descoperit cromit, fosfat şi sulfură de fier-nichel prinse în diamante, cu compoziţii şi morfologii care ar fi apărut doar sub presiuni mai mari de 20 de gigapascali – de 200.000 de oridecât presiunea atmosferică de la nivelul mării.
În interiorul Pământului, majoritatea diamantelor se formează la presiuni de circa 4,5 gigapascali. Rezultatele echipei sugerează că diamantele din Almahata Sitta s-au format într-o protoplanetă de o dimensiune curpinsă între cea a lui Mercur şi cea a planetei Marte.
„Deşi este prima dovadă concludentă pentru existenţa unui astfel de corp dispărut, teoria a fost enunţată de modelele formării planetelor”, au scris cercetătorii în lucrarea publicată recent în Nature Communications. „Corpurile de dimensiunea lui Marte erau comune şi ori au devenit corpuri mai mari, ori au intrat în coliziune cu Soarele, ori au fost ejectate din Sistemul Solar. Studiul oferă dovezi convingătoare conform cărora corpul de provenienţă al ureilitului era o astfel de planetă – înainte ca aceasta să fie distrusă de coliziuni”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
10 lucruri impresionante despre sistemul nostru solar. De ce Soarele este atât de fierbinte
”Oumuamua”, asteroidul hoinar şi unic din Sistemul Solar a cărui formă i-a surprins pe astronomi
O stea dintr-un sistem binar îşi canibalizează steaua parteneră