S-a demonstrat ştiinţific! Vorbim şi scriem în acelaşi mod: procesul neurologic este comun pentru ambele activităţi
„Acest studiu arată pentru prima dată că în ciuda diferenţelor fizice cu privire la modul de producere şi înţelegere a limbii scrise şi a celei vorbite, timpul şi localizarea în creier a planificării frazelor sunt asemănătoare în ambele cazuri”, a precizat Esti Blanco-Elorrieta, autorul principal al studiului de la Universitatea New York.
Studiul a fost publicat în ultimul număr al jurnalului Scientific Reports.
„Deşi există multe motive pentru a crede că limbile scrise şi vorbite sunt similare din punct de vedere neurobiologic, dovezile suprapunerii computaţiilor la acest nivel de detaliu este tot o demonstraţie uimitoare a caracteristicilor fundamentale ale limbajului uman”, a adăugat Liina Pylkkanen, profesor la Universitatea New York şi membru al echipei de cercetare.
Studiile precedente au arătat că, structural, limbile scrise şi vorbite sunt fundamental similare. Totuşi, era mai puţin clar dacă aceleaşi circuite ale creierului stau la baza construcţiei structurilor lingvistice complexe, scrie Medical Xpress.
În cadrul studiului, atât pentru cei care au redactat, cât şi pentru cei care au vorbit, construcţia expresiilor lingvistice a angrenat aceleaşi părţi ale creierului, observate cu magnetoencefalografie, o tehnică ce cartează activitatea neurală prin înregistrarea câmpurilor magnetice generate de curenţii electrici produşi de creierul nostru.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
De ce trebuie să ştim să scriem de mână în era tastaturii
Un mare neurolog din Statele Unite a descoperit, din greşeală, că este psihopat