Home » Știință » Tuburi gigantice de plasmă au fost descoperite în magnetosfera Pământului

Tuburi gigantice de plasmă au fost descoperite în magnetosfera Pământului

Publicat: 03.04.2018
Deşi existenţa acestora a fost suspectată de o lungă perioadă de timp, în 2015 astronomii au înregistrat primele dovezi vizuale ale structurilor tubulare din plasmă în straturile interioare ale magnetosferei ce se află în jurul Pământului.

”Timp de mai bine de 60 de ani, cercetătorii au teoretizat  existenţa acestor structuri, dar prin captarea imaginilor cu acestea pentru prima oară am reuşit să obţinem şi o dovadă vizuală a faptului că acestea există cu adevărat,” a declarat Cleo Loi din cadrul Universităţii din Sydney în 2015. 

Science Alert notează că Loi, principala autoare a studiului, a realizat lucrarea ca parte a tezei sale de absolvire. ”Descoperirea acestor structuri este importantă deoarece provoacă distorsiuni ale semnalelor care ar putea, de exemplu, să afecteze sateliţii şi sistemele de navigare de pe Pământ,” a declarat Loi. 

Zona din jurul Pământului în care se află magnetosfera este plină de plasmă creată de către ionizarea atmosferei de către lumina solară. Stratul interior al magnetosferei este denumit ionosferă, iar deasupra acestui strat se află plasmasfera. Cel din urmă strat fiind plin de structuri plasmatice cu diferite forme şi mărimi, inclusiv tuburi. 

”Am măsurat poziţia lor ca fiind la 600 de kilometri de pământ, în ionosfera superioară, şi se pare că se continuă şi în plasmasferă,” a declarat Loi. Prin intermediul radio-telescopului Murchison Widefield Array, Loi a descoperit că poate cartografia zone mari din spaţiu pentru a exploata capacităţile instrumentului pentru a înregistra în timp real mişcările plasmatice

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase