Home » Știință » Vremea extremă din prezent ar putea fi provocată de ciclul solar

Vremea extremă din prezent ar putea fi provocată de ciclul solar

Publicat: 23.03.2018
Perioadele de frig extrem şi căderi de zăpadă similare cu cele din România ar putea avea legătură cu ciclul activităţii solare, prezintă un nou studiu.

Principalul autor al studiului, dr. Indrani Roy din cadrul Universităţii din Exeter (Marea Britanie), susţine că ciclul acitivităţii solare se află în faza de ”slăbiciune” deoarece sunt prezente vânturi calde iarna, în zona Arctică, şi căderi masive de zăpadă în regiunea eurasiatică. Conform Phys, specialiştii au observat că granulaţia solară (reţeaua de celule luminoase din fotosfera Soarelui) din timpul iernii scade sub nivelul mediu 

”În ciuda tuturor influenţelor şi a complexităţilor, este posibil să existe o influenţă puternică şi din partea soarelui. Există reducerea stratului de gheaţă în Arctic şi o creştere a acesteia în Eurasia. Acest studiu sugerează că fenomenele au legătură unele cu celelalte, iar ciclul solar slab ar putea contribui la acestea,” a declarat dr. Roy

În cadrul lucrării a fost studiat modul în care ciclul solar desfăşurat pe o perioadă de 11 ani include schimbări ale nivelului de radiaţii UV dar şi schimbări ale granulaţiei solare. Conform specialiştilor, acestea pot avea legătură cu vortexul polar, oscilaţiile din zona Arctică şi clima din Eurasia. De asemenea, aceste schimbări pot influenţa temperaturile din Europa. 

Un studiu din 2016 efectuat de NASA susţine că ciclurile solare pot dispărea complet. Ciclurile au o durată de 11 ani şi sunt responsabile pentru apariţia petelor solare. Aşadar, Soarele va avea mai puţine pete solare pe viitor decât în prima jumătate a vieţii sale estimate la 10 miliarde de ani.

Dispariţia petelor solare poate genera temperaturi mai joase şi zăpadă mai abundentă. Ultima aşa-numită „Mica Eră Glaciară”, observată şi simţită peste tot pe glob în secolele XVII – XVIII, a coincis cu „lipsa ciclurilor solare, în care pe Soare nu au apărut pete”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 
 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase