Un text medical a fost descoperit sub un psalm cu ajutorul unui accelerator de particule
Cercetătorii din cadrul Department of Energy, SLAC National Accelerator Laboratory din SUA au utilizat pentru o lungă perioadă de timp raze X extrem de puternce pentru a analiza texte străvechi. Gizmodo notează că specialiştii au descoperit recent un text deasupra căruia a fost scris un psalm în secolul X. Textul religios a fost scris în cadrul Mănăstirii Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai.
Cuvintele ascunse reprezentau o traducere a scrierilor medicului grec Galen. Deşi pare complex, sincrotronii ce au fost utilizaţi şi în acest caz sunt extrem de comuni în cadrul acceleratoarelor de particule. Deşi în cazul Acceleratorului de Particule de la Geneva particulele se ciocnesc între ele pentru a crea reacţii, în cazul Synchrotron Radiation Lightsource (SSRL) electronii sunt acceleraţi la o viteză apropiată de cea a luminii şi transmise în jurul laturilor unei structuri de tipul unui poligon.
Razele X încărcate puternic energetic obţinute în urma acestui proces pot fi utilizate pentru imagistică. Textul descoperit cu această tehnică aparţine medicului grec din Imperiul Roman ce a trăit din 129 până în 216. Lucrările sale medicale au influenţat perioada Evului Mediu. Una dintre cele mai importante fiind cea cu privire la faptul că arterele transportă sânge şi nu aer, cum se credea anterior.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: