2019 ar putea fi anul în care prima navă va pleca spre Marte
De asemenea, CEO-ul SpaceX a adăugat faptul că este vital ca oamenii să ajungă pe Planeta Roşie înainte de următorul război mondial. BBC notează că o colonie pe Marte ar putea reduce şansele unei noi ”Epoci Întunecate” ce ar putea apărea în urma unui conflict nuclear.
Fiind conştient de faptul că termenele programate de el anterior nu au fost realizate, Musk a adăugat că, ”uneori, temenele mele limită sunt …. ştiu şi eu”.
Anterior, Musk a uimit lumea când a reuşit să lanseze racheta Falcon Heavy, scopul final al navei fiind de a transporta oamenii pe Marte pentru crearea unei colonii. În cadrul conferinţei, Musk a prezentat modul în care vede el o astfel de societate. ”Cred în forma de guvernământ de pe Marte direct democratică, unde oamenii votează direct orice problemă.”
Pentru miliardari, o colonie pe Planeta Roşie reprezintă modul în care rasa umană va fi salavată. ”Cred că este ireal să spunem că nu va mai avea loc niciodată un război mondial. Este un tipar pe care l-am văzut şi în trecut,” a declarat Musk.
Pe de altă parte, el susţine că este entuziasmat de lansarea unor noi industrii într-un mediu cu totul nou. În cadrul conferinţei, Musk a mai adăugat că se teme mult mai tare de dezvoltarea inteligenţei artificiale decât de un război nuclear. ”AI este mult mai periculoasă decât armele nucleare. În mod normal, nu sunt un om al impunerii reglementărilor, însă în acest caz ne-am putea confrunta cu un pericol serios la adresa omenirii,” a declarat Musk.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: