Urină, 200 de dolari şi o Biblie, printre lucrurile lăsate de omenire pe Lună. Satelitul natural al Pământului conţine aproximativ 181.500 de kilograme de deşeuri

11 03. 2018, 18:30

În gunoiul de pe suprafaţa Lunii se regăsesc lucruri utilizate într-un experiment din 1971 care a fost proiectat pentru a dovedi că pe Lună obiectele cad cu aceeaşi viteză indiferent de masa lor. Conform Tech Times, astronauţii din cadrul NASA care au vizitat satelitul natural între 1969 şi 1972, în timpul misiunii Apollo au lăsat cea mai mare cantitate de gunoi.care ar putea cântări aproximativ 181.436 de kilograme. Unele obiecte au fost lăsate pe Lună pentru a economisi resurse precum combustibilul. 

Obiectele care au fost trimise pentru studierea Lunii, precum Lunar Crater Observation şi Sensing Satellite, ce au fost proiectate pentru a studia hidrogenul de pe satelit şi pentru a confirma existenţa apei. Printre lucrurile interesante pe care oamenii le-au lăsat pe Lună, conform catalogului realizat de NASA se numără: genţi, ciocane, mingii auri, o javelină, cizme, pantaloni, urină, un steag al Forţelor Navale Americane, o pană de vultur şi două bancnote de 100 de dolari. Printre acestea se numără şi o Biblie. 

O altă parte din deşeuri este reprezentată şi de sonde fără echipaj trimise de ESA sau agenţiile spaţiale din Rusia, Japonia ori India. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Descoperirea UIMITOARE de pe costumele astronauţilor care au zburat pe Lună în misiunea Apollo 12. ”Am râs atât de tare încât oamenii ne-au acuzat că am fi fost beţi”
 
De ce este aceasta cea mai interesantă fotografie din toate timpurile
 
Robotul de 104 kg pe care NASA îl folosea pentru a face teste pentru aselenizare – FOTO+VIDEO
 
Planul lui Kim Jong-un de a trimite nord-coreeni pe Lună: ”Vom cuceri spaţiul cosmic”