A fost inventat un dispozitiv pentru slăbit care stimulează creierul
Creatorul dispozitivului Jason McKeown susţine că iniţial oamenii încep să slăbească singuri datorită efortului fizic, însă la un moment dat renunţă la idee. Astfel, noul aparat are scopul de a stimula creierul influenţând hipotalamusul, iar în consecinţă determină procesul de slăbire. Acesta transmite creierului impulsuri electrice care stimulează metabolismul. Invenţia trebuie purtată timp de o oră pe zi şi nu are efecte negative, scrie Mediafax.
Compania a creat şi o aplicaţie, care poate monitoriza rezultatele utilizatorilor. Potrivit creatorilor, aparatul are aceleaşi efect pentru femei şi bărbaţi. Până în prezent 3000 de persoane au apelat la ajutorul invenţiei britanice, iar numărul acestora este în creştere.
Dispozitivul costă în jur de 400 de euro, iar persoanele care nu sunt mulţumite de rezultatul acestuia îl pot returna în trei luni de la cumpărare.