Cercetătorii au descoperit mecanismul cerebral care îl face pe supraomul Wim Hof să reziste la frig. Implicaţiile sunt majore
This browser does not support the video element.
Timp de trei zile, cercetătorii Otto Muzik şi Vaibhav Diwadkar au studiat creierul lui Hof şi funcţiile corpului acestuia, utilizând două tehnici distincte, RMN (rezonanţă magnetică) şi respectiv PET (tomografie specială), scrie Science Daily.
„Nu este un mister că ceea ce practicăm ne influenţează fiziologia. Scopul cercetării noastre este să studiem mecanismele care stau la baza acestor schimbări folosind analize obiective şi ştiinţifice şi să evaluăm relevanţa în medicină”, a precizat Muzik.
Practica metodei Wim Hof a făcut ca temperatura pielii să rămână relativ invariabilă la expunerea la frig, o descoperire pe care cercetătorii au atribuit-o creşterii inervaţiei simpatetice şi al consumului de glucoză. Metoda i-a permis să genereze căldură care se disipă la ţesutul plămânilor şi încălzeşte sângele care circulă în organ.
„Din studiile noastre precedente, ne aşteptam ca Omul Gheţii să aibă zone active ale creierului care ajută la termoreglare. Totuşi, am observat mai multe diferenţe substanţiale într-o zonă asociată cu mecanismele creierului pentru controlarea durerii şi se crede că implementarea acestuia se poate realiza cu ajutorul eliberării de opioide şi canacinoide”, a precizat Muzik.
Cercetătorii au publicat studiul cu numele Brain Over Body: A study on the willful regulation of autonomic function during cold exposure în jurnalul NeuroImage.
Rezultatele sunt uimitoare şi din punct de vedere al implicaţiilor, putând duce la producerea unui nou tip de analgezice care să ducă la generarea spontană a opioidelor şi canabinoidelor în creier. Efectul are potenţialul şi de a crea o stare de bine, a controla dispoziţia şi a reduce anxietatea.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: