Aceste virusuri recent descoperite în Brazilia sunt atât de mari încât schimbă definiţia a ceea ce este considerat un virus
Cele două tipuri au fost numite Tupanvirus, după zeul tunetului Tupa din mitologia Guarani şi sunt impresionante precum zeitatea. Deşi nu reprezintă un pericol pentru om, existenţa lor contestă actuala definiţie a virusurilor, scrie Science Alert.
Mediile extreme în care au fost găsite este un alt aspect interesant al virusurilor. Un grup se găseşte în lacurile alcaline (cu pH bazic), iar celălalt în adâncurile oceanelor.
Mai mult decât atât, acestea produc cele mai multe proteine dintre toate virusurile cunoscute. Au o lungime de 2,3 micrometri (0,0023 mm) şi sunt alcătuite din 1,5 de milioane de perechi de ADN, putând să producă până la 1.425 de feluri de proteine.
Capacitatea aceasta imensă de generare a proteinelor pune Tupanvirus în familia Mimiviridae, numită după Mimivirus, care a fost identificat în 2003, care avea cel mai mare diametru, alături de alte particularităţi interesante.
Înainte de Mimivirus, virusurile erau considerate separate faţă de creaturile „vii”, deoarece nu se găsise capacitatea de a sintetiza proteine (şi deci să-şi producă propria energie), fiind unul dintre motivele pentru care savanţii le-au exclus de la a fi clasificate ca viaţă unicelulară.
Dar complexitatea genetică a acestora – şi a altor virusuri din familie care au fost ulterior descoperite – contestă această limită teoretică, întrucât acestea au în componenţă gene capabile de procesele oricărui organism viu.
În cazul celor două tipuri nou-descoperite şi descrise într-o lucrare din Nature Communications, savanţii încă nu cunosc 30% din genomul său, fiind încă nedescoperit la bacterii, microorganisme arhaice şi eucariote. Aşadar, încă mai sunt lucruri de învăţat despre Tupanvirus şi despre virusurile gigantice în general. Se ştie însă că nu reprezintă un pericol pentru oameni.
În schimb, ambele au o veste proastă: „precum alte virusuri gigantice care au fost descoperite în trecut, Tupanvirus infectează amibele”, a precizat Jônatas Abrahão, un membru al echipei de cercetare.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Virusuri noi cu un ADN ciudat au fost descoperiţi în ocean. ”Pot exista şi în corpurile noastre”