Există o forţă misterioasă în Univers: astronomii au realizat cea mai precisă măsurătoare a ratei expansiunii acestuia, iar rezultatele pot duce la rescrierea teoriilor astrofizicii

25 02. 2018, 18:00

Astronomii au folosit telescopul spaţial Hubble al NASA, confirmând că există o discrepanţă care arată că Universul se extinde mai repede decât prezicerile în funcţie de viteza sa de expansiune imediat de după Big Bang. Rezultatele fac ca savanţii să considere că există o forţă necunoscută în Univers, scrie phys.org.

Riess schiţează câteva dintre aceste explicaţii, toate având legătură cu faptul că 95% din Univers este întuneric. Astfel, o posibilitate este existenţa energiei întunecate, despre care se ştie că accelerează cosmosul, îndepărtând galaxiile unele de altele cu o viteză şi forţă mai mare. Acest lucru implică ideea că acceleraţia nu are o valoare constantă în Univers, dar se schimbă în timp. Această idee i-a adus lui Reiss un Premiu Novel în 1998.

Altă idee este că Universul are o particulă subatomică necunoscută care se deplasează cu o viteză aproape de viteza luminii. Aceste particule se numesc „radiaţie întunecată”, care conţine particule influenţate doar de gravitaţie.

O altă explicaţie ar fi aceea că materia întunecată (o formă invizibilă a materiei care nu este alcătuită din protoni, neutroni şi electroni) interacţionează mai mult cu materia normală sau radiaţia decât se considera anterior.

Oricare scenariu descris mai sus ar duce la inconsistenţe în modelele teoretice actuale. Riess şi colegii săi nu au încă un răspuns pentru această problemă, dar aceştia vor continua să lucreze pentru a măsura şi mai precis rata expansiunii Universului.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Universul nostru a intrat în coliziune cu un alt Univers. Teoria care caută să explice misterele cosmosului

Există lumi paralele cu cea a noastră? Teoriile oferite de oamenii de ştiinţă

Telescopul spaţial Hubble împlineşte 27 de ani de funcţionare – VIDEO

Descoperire uriaşă a NASA: au îndreptat telescopul Hubble spre această regiune a cerului şi au avut parte de o surpriză