Doctorii chinezi au găsit o metodă inedită de a trata cancerul, utilizând celule T modificate
În China, cancerul de esofag este printre cele mai răspândite forme. Ca multe alte tipuri, acesta ar putea fi tratat cu chemoterapie, dar aceasta nu este o metodă care să aibă mare succes, scrie Futurism.
De aceea, în China şi nu numai, este nevoie de tipuri alternative de tratament. În acest sens, Wu a testat un nou tratament care prelevă celulele T dintr-un pacient, le modifică genetic pentru a ataca celulele canceroase şi le injectează înapoi în organism. O metodă similară a fost aprobată în 2017 de U.S. Food and Drug Administration.
Conform lui Wu, aceasta este una dintre cele mai avansate metode din China care foloseşte tehnica de editare genetică CRISPR.
În prezent, 21 de pacienţi cu cancer de esofag în fază avansată (Wu afirmă că speranţa lor de viaţă este de 3-6 luni) a căror maladie nu a răspuns altor tratamente au fost testaţi cu noua metodă. Până acum, 40% dintre aceştia au prezentat semne pozitive împotriva cancerului.
Există temeri cu privire la etica acestor experimente chineze. Lainie Ross, biotehnician la Universitatea din Chicago, a precizat că în China astfel de experimente nu sunt reglementate aşa cum se întâmplă în alte ţări. „Temerea mea este: suntem cu adevărat pregătiţi? Sunt multe despre CRISPR pe care nu le înţelegem. Putem face mai mult rău decât bine. Trebuie să fim foarte atenţi. Acesta este un instrument foarte puternic”.
Ca răspuns la acestea, Wu susţine că „pacienţii chinezi vor să fie vindecaţi. Este un proverb chinez care spune că un câine viu este mai bun decât un leu mort. Deci pacienţii sunt dispuşi să încerce noi tratamente”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Împăratul tuturor bolilor: scurtă istorie a cancerului
Primul vaccin împotriva cancerului a fost folosit pe un pacient
Ai aflat că ai cancer? Iată ce sfaturi oferă psihologii
Peste 45% dintre românii diagnosticaţi cu cancer cred că vor deceda din această cauză