Un adolescent din Galaţi a descoperit patru stele variabile. Ce denumire a decis să acorde corpurilor spaţiale
Andrei-Marian Stoian face cercetări la astroclubul „Călin Popovici” din comuna gălăţeană Schela, iar descoperirea stelelor reprezintă o premiera naţională în astronomie. Gălăţeanul, care este elev la seminarul teologic din oraş, a decis să le numească Schela, după numele localităţii în care s-a născut şi trăieşte, infomează Mediafax.
Andrei-Marian Stoian nu este la prima descoperire de acest tip. Cu ajutorul părinţilor, al Primăriei din localitate şi al specialiştilor Observatorului Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă”, în urmă cu un an, el a descoperit prima stea variabilă pe care a botezat-o Schela V1. Ulterior, el a mai descoperit alte patru stele variabile numite Schela V2, Schela V3, Schela V4 şi Schela V5.
„În perioada ianuarie 2017 – ianuarie 2018, Andrei-Marian Stoian a continuat observaţiile fotometrice cu scopul detecţiei de noi stele variabile, prin intermediul telescopului principal al observatorului astronomic din Schela, cu diametrul oglinzii principale de 130 mm f/5 şi camera CCD Atik 314L+. Astfel că, după analiza datelor s-a identificat faptul că patru stele din zonele observate variază în strălucire. Stoian a mai reuşit o performanţă în acest domeniu, respectiv descoperirea a patru noi stele variabile, care vor purta la rândul lor numele comunei din care este originar – Schela (Schela V2, Schela V3, Schela V4 şi Schela V5)”, se arată într-un comunicat al Primăriei comunei Schela.
Tânărul astronom spune că a botezat stelele descoperite Schela deoarece i s-a părut mai importantă denumirea comunei decât numele său, dar în viitor el îşi doreşte să facă noi descoperiri care vor primi alte nume.
„Nu am de gând să mă opresc aici, voi continua pe acest drum al cercetării. Poate voi mai face descoperiri şi voi folosi numele meu, acum am considerat că este mai important ca numele comunei să intre în istorie, a fost alegerea mea. Este un sentiment plăcut să descoperi stele şi să ştii că poartă numele puse de tine”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, astronomul amator Andrei-Marian Stoian.
Toate datele obţinute de gălăţean au fost raportate către Asociaţia Americană a Observatorilor de Stele Variabile (AAVSO – American Association of Variable Stars Observers), unde au fost incluse în baza de date internaţională a stelelor variabile, confirmându-se astfel aceste descoperiri.
Patru din cele cinci stele variabile descoperite de către elevul Andrei-Marian Stoian se află în zona circumpolară din România şi pot fi observate pe tot parcursul anului. Fiecare stea are propria pagină de web, care cuprinde datele tehnice şi numele descoperitorului.
Andrei-Marian Stoian are 17 ani şi este elev la Seminarul Teologic „Sf. Ap. Andrei” Galaţi, dar şi membru al Astroclubului „Călin Popovici” din Schela care funcţionează pe lângă Observatorul Astronomic al Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi. Începând din 2016, astronomul amator colaborează şi cu specialiştii Observatorului Astronomic din Galaţi.