Ce se va întâmpla cu maşina lui Elon Musk, Tesla Roadster, trimisă de SpaceX în spaţiu spre orbita Planetei Roşii
Maşina nu va „pluti” intactă zeci de ani prin spaţiu. În cazul în care ajunge cu succes în apropierea planetei Marte, este posibil ca un calcul greşit de traiectorie să ducă la prăbuşirea ei la suprafaţa Planetei Roşii, scrie go4it.
Dacă trece şi de acest obstacol, Tesla Roadster va trebui să aibă noroc şi să nu se izbească de diversele obiecte spaţiale, precum asteroizii, care se deplasează cu mare viteză în sistemul nostru solar. Chiar şi un asteroid de mici dimensiuni o poate dezintegra.
Dacă, cumva, nu se loveşte de nimic în primele luni, maşina va începe să fie distrusă de radiaţie. Primele elemente care vor ceda vor fi materialele din plastic şi caroseria din fibră de carbon, potrivit lui William Carroll, chimist la Universitatea din Indiana şi expert în mase plastice şi molecule organice. În mai puţin de un an Roadster-ul va fi de nerecunoscut, potrivit lui. Vor rămâne şasiul din aluminiu, alte metale şi componentele din sticlă.
Un alt chimist, Richard Sachleben, a declarat că şi după un milion de ani rămăşiţele maşinii se vor mai găsi în spaţiu. Totuşi, va fi greu pentru urmaşii noştri sau o altă civilizaţie să identifice repede obiectul descoperit în spaţiu, crede Carroll.