Astronauţii se pregătesc pentru viitoarele misiuni pe Marte în deşertul Dhofar
În cadrul simulării vor fi utilizate drone, rovere robotice şi sere gonflabile în care astronauţii vor realiza 19 experimente. Conform Mail Online, văzut din spaţiu, deşertul Dhofar este o întindere de pământ aridă în care pot supravieţui doar câteva animale şi plante, temperaturile ajung la 51 de grade Celsius.
Peste 200 de specialişti au ales regiunea pentru testarea echipamentului ce va fi utilizat în misiunea NASA către Planeta Roşie care ar putea avea loc în 2030. ”Deşertul Dhofar conţine o serie de structuri asemănătoare celor de pe Marte, unele dintre provenind din perioada Paleocenului sau a Eocenului,” a declarat purtătorul de cuvând al misiunii. Experimentele vor continua până pe 28 februarie.
Atât Elon Musk, cât şi fostul preşedinte al Statelor Unite Barack Obama au declarat anterior că oamenii vor putea călători pe Marte în câţiva zeci de ani. În prezent, mai multe ţări s-au alăturar acestei provocări, inclusiv Rusia sau China.
În timp ce astronauţii şi cosmonauţii încearcă să obţină noi abilităţi spaţiale pe Staţia Spaţială Internaţională, o mare parte din antrenament este realizat pe Pământ. Costumul de astronaut pe care aceştia îl poartă în timpul simulării cântăreşte 50 de kilograme şi este considerat ca fiind ”o navă spaţială personală” deoarece în interiorul lui poţi respira, mânca sau realiza experimente ştiinţifice.
”Poţi testa sistemele în aceste locaţii şi poţi observa care sunt punctele slabe şi ce opţiune putem alege pentru viitoarea misiune pe Marte,” a declarat Joao Lousada, unul dintre comandanţii din cadrul misiunii Omar.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: