Home » Știință » Bacteriile ar putea fi utilizate pentru transformarea reziduurilor astronauţilor în hrană

Bacteriile ar putea fi utilizate pentru transformarea reziduurilor astronauţilor în hrană

Bacteriile ar putea fi utilizate pentru transformarea reziduurilor astronauţilor în hrană
Publicat: 05.02.2018
Descoperirile realizate în cadrul unui nou studiu oferă o posibilă soluţie pentru una dintre provocările zborurilor îndelungate în spaţiu. Cercetătorii din cadrul Universităţii Penn au dezvoltat un mod de a transforma deşeurile într-o sursă de hrană pentru astronauţi.

Profesorul Christopher House şi colegii acestuia din cadrul Universităţii Penn au creat un sistem cilindric în care au amplasat deşeuri lichide şi solide şi specii de bacterii selectate. Conform Tech Insider, bacteriile au descompus deşeurile prin digestia anaerobică, un proces biologic prin care microorganismele ajută la descompunerea materialelor biodegradabile fără oxigen

Cercetătorii susţin că digestia anaerobică a deşeurilor umane a dus la producerea metanului ce ar putea fi utilizat pentru creşterea unui microb diferit. Cercetătorii au produs bacteria Methylococcus capsulatus compusă din 52% proteină şi 36% grăsimi. Cercetătorii susţin că acest proces de creştere microbiană oferă o cale cu potenţial pentru producerea hranei nutritive pentru astronauţi. 

De asemenea, specialiştii au încercat să crească microbi într-un mediu fie cu temperaturi ridicate, fie alcalin. Aceştia au descoperit că bacteria Halomonas desiderata s-ar putea diviza atunci când nivelul pH-ului era crescut la 11. Astfel, microbul ajungea la o compoziţie de 15% proteină şi 7% grăsime. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Costumul unui important astronaut canadian, descoperit într-un magazin cu haine second hand – VIDEO

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase