Beton şi ciuperci, reţeta perfectă pentru o şosea fără crăpături
This browser does not support the video element.
Congrui Jin, profesor în inginerie mecanică la Universitatea Binghamton, a cercetat betonul şi a descoperit că problema se află în cele mai mici crăpături din asfalt. ”Fără a fi tratate corespunzător, crăpăturile tind să se dezvolte şi să necesite reparaţii costisitoare,” a declarat Jin.
Conform Science Daily, aceste crăpături pot provoca probleme mari la nivelul infrastructurii. Pentru a rezolva această problemă din momentele incipiente, Jin şi profesorul Guangwen Zhou au descoperit că un tip de ciupercă, denumit Trichoderma reesei, ar putea fi soluţia. Atunci când ciuperca este amestecată cu betonul, iniţial este inactivă, până când apare prima crăpătură. ”Sporii ciupercii împreună cu nutrienţii sunt amplasaţi în procesul de combinare a betonului. Atunci când apar crăpăturile, apa şi oxigenul duc la germinarea sporilor şi eliberarea carbonatului de calciu care ajută la vindecarea crăpăturii,” explică Jin.
Cercetarea se află încă în faza de testare, cea mai mare problemă fiind rata de supravieţuire a sporilor în condiţiile precare din interiorul betonului.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: