Am intrat într-o nouă eră a medicinei! Tehnica de editare genetică CRISPR va fi folosită anul acesta pentru tratarea bolnavilor de cancer

23 01. 2018, 19:00

Aceasta ar fi o premieră medicală în Statele Unite, alăturându-se Chinei care a folosit pentru prima dată CRISPR în 2016 pe oameni. Echipa doreşte să folosească tehnica de editare genetică pentru a modifica celulele umane T, care joacă un rol central în sistemul imunitar. Miza este de a elimina tumorile. Testele se vor efectua pe 18 paceinţi care suferă de trei tipuri de cancer: mielom multiplu, sarcom şi melanom, scrie Futurism.

Doctorii vor extrage celule sanguine din pacienţi şi le vor edita în afara corpului, o abordare numită terapie genetică ex vivo. Scopul este de a face din celulele T mai eficiente împotriva cancerului. Apoi, celulele modificate vor fi reintroduse în sângele pacientului.

Cu ajutorul CRISPR, doctorii vor elimina două gene din celulele T.

Testele clinice vor începe în ianuarie 2018 şi vor continua până în ianuarie 2033. Totuşi, un purtător de cuvând de la Penn Medicine a precizat că o dată de începere a testelor nu a fost stabilită. „Suntem în ultimele faze ale pregătirii testelor, dar nu putem preciza o anumită dată de începere”, a precizat acesta pentru Mit Technology Review.

Studiul şi rezultatele vor avea cel mai probabil un impact major asupra viitorului editării genetice, schimbând faţa medicinei şi revoluţionând metodele de abordare a celor mai letale maladii.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Biohackerii, oamenii care folosesc metoda de editare genetică CRISPR pe ADN-ul lor şi nimeni nu îi poate opri

O nouă revoluţie în genetică schimbă viaţa pe Pământ pentru totdeauna. ”Acum putem controla evoluţia umană”

Premieră în ştiinţă: savanţii au reuşit să modifice genetic un embrion uman

Metoda CRISPR, ”tehnologia incerdibilă ”care modifică genele în doar câteva săptămâni, a fost testată, pentru prima oară, pe oameni. Ce vor să facă americanii