Care sunt adevăratele pericole din spatele unui război nuclear?

28 01. 2018, 09:18

Cunoaşterea noastră cu privire la ce se întâmplă după un război nuclear s-a îmbunătăţit odată cu trecerea timpului. Primele studii au arătat că rezultatele unui astfel de eveniment vor fi catastrofale – o răcire accentuată şi îndelungată a climei, numită iarnă nucleară. Calculele ulterioare care au folosit modele mai avansate din anii ’80 au arătat că urmările nu vor fi chiar atât de catastrofale, fiind vorba mai degrabă de o „toamnă nucleară”, scrie Futurism.

Totuşi, un studiu din 2008 a arătat că primele studii au fost mai precise. Mai mult decât atât, cercetătorii au determinat că şi un război nuclear regional va fi suficient pentru a duce la răspândirea efectelor precum foametea şi diferite efecte ecologice.

„Este încă o ameninţare, chiar dacă un război nuclear între superputeri – un schimb de mii de focoase nucleare – este improbabil”, a precizat Paul Edwards, cercetător la Stanford University. „Celelalte scenarii care implică un număr mai mic de arme poate fi periculos pentru climat, deci şi pentru noi”.

Edwards mai notează şi că cea mai mare temere este un război nuclear „accidental” care s-ar întâmpla din cauza escaladării tensiunilor şi provocărilor între Statele Unite şi Coreea de Nord.

Aşadar, depinde foarte mult de amploarea războiului, dar consecinţe negative globale vor fi. Acestea includ şi aspectul social, cu instabilitatea adusă de o asemenea catastrofă.

De aceea, unele companii doresc să pregătească populaţia de eventualitatea unui atac nuclear. Spre exemplu, Rising S Company vinde buncăre care pot oferi adăpost în cazul unui război nuclear. Aceste structuri sunt plasate sub 30 de centimetri de beton şi cel puţin un metru jumătate de sol şi sunt conectate la casa clientului printr-o intrare subterană.

Compania susţine că afacerea s-a dezvoltat de când a ieşit Trump preşedinte. În 2017, Rising S a instalat aproximativ 230 de buncăre, câştigând 12 milioane de dolari din vânzări. 

Acestea au un sistem de ventilaţie care asigură cantitatea optimă de oxigen. Desigur, buncărul nu a fost testat şi protecţia oferită depinde şi de epicentrul exploziei.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Omul care a salvat lumea de la un război nuclear a murit în anonimitate: ”am fost omul potrivit, la locul potrivit, la momentul potrivit”

Un eventual război nuclear, chiar şi regional, va avea efecte chiar mai devastatoare decât se credea anterior

Războiul Rece nu s-a terminat. SUA lucrează la crearea unor arme nucleare extrem de puternice

Ce trebuie să faci ca să supravieţuieşti unui război nuclear?