Astronomii au detectat impulsuri de energie cu o origine stranie. Descoperirea poate fi una dintre cele mai importante în astronomie din ultimele decenii
Tipul de loc extrem la care au făcut referire este mediul din jurul găurilor negre, pentru că în această zonă pot exista câmpuri magnetice foarte puternice, scrie The Independent.
Această descoperire a venit în urma unui studiu care a analizat FRB 121102, care este un semnal foarte intens şi pentru acest tip de impuls, iar acesta s-a repetat de peste 200 de ori, ceea ce îl face o sursă de încredere de studiat.
Vishal Gajjar, unul dintre cercetători, a afirmat că este nevoie de studii asemănătoare şi asupra altor FRB-uri pentru a le înţelege caracteristicile şi, deşi echipa sa a enunţat că aceste semnale radio provin din spaţiul care înconjoară o gaură neagră, nu exclude posibilitatea existenţei unei civilizaţii extraterestre.
De fapt, în acest sens, posibilitatea ca extratereştrii să transmită aceste impulsuri rămâne în picioare, având în vedere cantitatea redusă de informaţii pe care o avem la dispoziţie.
Deocamdată însă, aceste semnale, dacă într-adevăr provin din jurul unei găuri negre, ne pot oferi indicii cu privire la mediul acesta, care pare să fie unic în Univers.
„Am estimat densitatea gazului şi câmpul magnetic care înconjoară sursa exploziilor şi le putem asocia unui model al unui magnetar tânăr, precum o stea neutronică cu un câmp magnetic extrem de puternic, ca fiind sursa acestor impulsuri”, a precizat James Cordes, profesor de astronomie la Universitatea Cornell.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Undele radio misterioase pot fi dovada existenţei unei civilizaţii extraterestre