Au fost creaţi, în premieră, primii muşchi funcţionali din celule stem

12 01. 2018, 19:00

Specialiştii din cadrul Universităţii Duke au creat primul muşchi scheletic uman, funcţional, din celule stem pluripotente ce pot fi transformate în orice tip de celulă sau ţesut al organismului. Conform Futurism, cel mai recent progres ar putea ajuta specialiştii să obţină mai multe informaţii cu prvire la biologia umană. 

”În primul rând celulele stem pluripotente nu sunt celule musculare, dar se pot transforma în toate celulele existente în corpul uman,” a declarat Nenad Bursac, profesor de biomedicină din cadrul Universităţii Duke. 

În cadrul studiului, specialişti au creat fibre musculare ce reacţionau la stimuli, precum şocurile electrice sau chimicale asemănătoare celor produse de semnalele neuronale. Atunci când ţesutul creat în laborator a fost implantat în şoarecii adulţi, echipa a descoperit că aceştia au funcţionat timp de cel puţin trei săptămâni integraţi în ţesutul nativ al animalului. 

Pentru a crea ţesutul muscular, specialiştii au prelevat celule stem pluripotente din pielea sau sângele adulţilor. Celulele au fost apoi ”reprogramate” pentru a fi simple şi nedefinite. Apoi acestea au fost tratate cu molecule Pax7 care au dus la transformarea lor în ţesut muscular. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

Muşchii scheletici au fost creaţi din celule stem. Terapia ar putea revoluţiona tratarea unei boli grave
 
Exerciţiile de forţă sunt la fel de importante pentru sănătate ca exerciţiile aerobe, conform unui studiu de amploare
 
Ce provoacă hernia de disc şi cum poate fi tratată
 
O boală fără tratamente disponibile în prezent provoacă dureri continue şi mari