Ciupercile halucinogene acţionează total opus faţă de anti-depresive şi tocmai de aceea sunt eficiente în cazul depresiei
„Terapia cu psilocibină poate reduce depresia prin creşterea conectivităţii emoţionale”, a precizat Leor Roseman de la Imperial College London, unul dintre cercetătorii care au participat la acest studiu.
Cercetătorii au examinat 20 de pacienţi diagnosticaţi cu depresie rezistentă la tratament pentru a investiga ce efecte poate avea psilocibina asupra activităţii cerebrale şi a simptomelor de depresie, scrie Science Alert.
Un studiu anterior realizat de acelaşi grup de cercetători a arătat că psilocibina „resetează” circuitele creierului la oamenii depresivi, iar pacienţii au relatat îmbunătăţiri ale stării chiar şi după cinci săptămâni de la tratament.
În noul studiu, savanţii au dorit să vadă ce efect are psilocibina asupra amygdalei, regiunea din creier care ajută la procesarea reacţiei emoţionale, inclusiv frica.
În urma studiilor, care au inclus analize RMN înainte şi după administrarea psilocibinei, cercetătorii au observat că substanţa a dus la creşterea activităţii cerebrale în amygdală.
De asemenea, participanţii au raportat o uşurare a simptomelor depresiei. Rezultatul este interesant, întrucât anti-depresivele funcţionează invers, anume inhibă activitatea amygdalei. Această idee se extinde şi la emoţiile simţite de pacienţi. Dacă înainte abordarea împotriva depresiei era să evite stările negative, acum perspectiva generală a participanţilor la studiu a fost de acceptare a acestora. „Am simţit un sentiment de acceptare; o mai mare acceptare a agoniei, plictiselii şi singurătăţii”, a comentat unul dintre pacienţi. „O disponibilitate de a încerca să accept timpurile negative – dar şi aprecierea momentelor minunate”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cum schimbă ciupercile halucinogene creierul