Oamenii care trăiesc până la vârsta de 100 de ani au în comun aceste trăsături comportamentale

23 12. 2017, 17:00

În cadrul studiului a fost analizată sănătatea mintală şi fizică  a 29 de vârstnici cu vârste cuprinse între 90 şi 101 ani din regiunea Cilento, Italia. Time notează că participanţii au completat un chestionar standard şi au participat la interviuri pe subiecte privind migraţia, evenimentele traumatizante şi credinţa. Membrii tineri ai familiei au fost, de asemenea, intervievaţi cu privire la trăsăturile de personalitate a rudelor lor. 

Tinerii au descris persoanele vârstnice ca fiind doritori ai deţinerii controlului, dominanţi şi încăpăţânaţi. Însă în urma interviurilor cu persoanele bătrâne, specialiştii au descoperit şi calităţi ale acestora, precum adaptabilitatea la schimbări. Un bărbat care îşi pierduse recent soţia afirma că se simte mai bine: ”Mulţumită fiilor mei, acum mă simt mai bine. Am luptat toată viaţa şi sunt gata pentru orice schimbare. Consider că schimbările conferă savoare vieţii şi te ajută să te dezvolţi,” afirmă bărbatul. 

Cercetarea dezvăluie modul în care au învăţat să echilibreze aceste trăsături diferite, susţine dr. Dilip Jeste, din cadrul Şcolii de Medicină din San Diego. ”Aceşti oameni au trecut prin depresie, prin migraţii, şi-au pierdut o parte dintre cei dragi. Pentru a putea prospera au fost nevoiţi să accepte şi să se recupereze, să accepte schimbările, dar să lupte şi pentru ceea ce cred,” a declarat Jeste. 

Tinerii aveau, de asemenea, trăsături comune, inclusiv pozitivitatea, un simţ dezvoltat al muncii etice, o legătură strânsă cu membrii familiei , religia şi locurile natale. Majoritatea dintre vârstnicii din cadrul studiului erau încă activi, munceau regulat acasă pe terenul pe care îl deţineau. Acesta fapt le-a oferit un scop în viaţă, scrie autorul studiului. 

Studiul a mai oferit şi detalii cu privire la starea fizică a locuitorilor din zonă. Concluziile sugerează că deşi starea fizică se deteriora, cea psihică se îmbunătăţea pe parcursul anilor. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Marea pasiune a celui mai vârstnic locuitor al Pământului, ajuns la 185 de ani
 
Concluzie surprinzătoare a unui grup de cercetători: speranţa de viaţă poate fi în continuă creştere, fără să existe o limită
 
Cercetătorii au stabilit care sunt limitele duratei de viaţă a omului
 
Descoperă Acum: Capitala pustie care are străzi chiar şi cu 11 benzi. Secretul betonului roman care rezistă de 2.000 de ani, elucidat. Misiune secretă pentru comoara de pe Titanic