Când vom putea vedea din România eclipsa totală de lună. Iată cele mai importante fenomene astronomice din 2018
Cele mai importante fenomene astronomice ce se vor desfăşura pe parcursul anului 2018
Eclipsa totală de Lună din 27 iulie 2018 – Luna Plină şi eclipsa de Lună ce vor avea loc pe 27-28 iulie vor fi un fenomen aparte deoarece va fi cea mai lungă eclipsă de Lună din secolul XXI. Momentul maxim al eclipsei totale de Lună are loc la ora 23.22.
Eclipsa totală de Lună din 31 ianuarie 2018 – eclipsa va fi vizibilă din Asia, Australia, Pacific şi vestul Americii de Nord. Din România se va putea observa doar ieşirea Lunii din penumbra Pământului, maximul eclipsei având loc ziua, la ora 15.31, informează Gândul.
Eclipsa parţială de Soare din 15 februarie 2018 – fenomenul este vizibil din sudul Oceanului Pacific, Antarctica şi sudul Americii de Sud. Nu este vizibil din ţara noastră.
Eclipsa parţială de Soare din 13 iulie 2018 – vizibilă din sudul Ocenului Pacific şi sudul Australiei. Fenomenul nu este vizibil din România.
Eclipsa totală de Lună din 27 iulie 2018 – Este cel mai important fenomen astronomic al anului 2018. Eclipsa este vizibilă din America de Sud, Europa, Africa, Asia şi Australia, faza de totalitate durând 1 ora si 42 de minute. Eclipsa este vizibilă în întregime de pe teritoriul României la începutul serii de 27 iulie. Momentul maxim al eclipsei are loc la ora 23.22.
Eclipsa parţială de Soare din 11 august 2018 – vizibilă din nordul Europei, Oceanul Arctic, Groenlanda, centrul şi nordul Asiei. Eclipsa nu este vizibilă din ţara noastră.
Mai multe detalii găsiţi pe website-ul AstroBârlad.
Pe parcursul anului 2018, observatorul astronomic va organiza cu prilejul celor mai importante fenomene şi evenimente astronomice o serie de activităţi cu publicul, cu scopul de a populariza şi promova astronomia, mai scrie într-un comunicat al celor de la Departamentul de Astronomie din cadrul Muzeului „Vasile Pârvan” Bârlad.