Home » Știință » Ca să fim sănătoşi trebuie doar să … dansăm

Ca să fim sănătoşi trebuie doar să … dansăm

Publicat: 17.12.2017
În secolul trecut, dansul era una dintre cele mai des întâlnite metode de relaxare, de socializare, de menţinere a greutăţii corporale şi a unui tonus ridicat. Din nefericire, în zilele noastre, dansul nu mai este trăit la intensitate maximă, prin dans nu se mai exprimă emoţiile şi trăirile reale, iar tot mai puţină lume îl practică.
În opinia psihologului Andra Tănăsescu, depresia se instalează într-un ritm tot mai accelerat în societatea actuală din cauza “sedentarismului social” şi a nevoii tot mai mari de a interacţiona mai mult virtuală decât în viaţa reală. “Oamenii nu sunt neapărat mai sedentari decât erau acum câteva decenii, însă sunt mai sedentari social, adică nu mai simt acea plăcere, nevoie, dorinţă de a sta la poveşti cu oamenii, în viaţa reală, ci se închid tot mai mult în ei. Acest stil de viaţă s-a răsfrânt şi asupra dansului, care este practicat de un număr tot mai mic de oameni. În fapt, dansul era una dintre acele metode de socializare cele mai întâlnite şi iubite de majoritatea oamenilor. Chiar dacă se mai practică în zone tot mai izolate ale societăţii, acesta nu mai transmite aceleaşi emoţii, nu mai este trăit din străfundul sufletului şi nu mai este folosit ca o metodă de socializare, ci mai mult în sensul performanţei”, explică psihologul Andra Tănăsescu.
Dansul atrage după sine nu doar beneficii fizice, cât mai ales beneficii de ordin psiho-emoţionale. “Dansul previne şi tratează anumite boli, fiind de ajutor în diabetul zaharat, unele afectiuni cardiovasculare, afectiuni musculare, articulare şi osoase, obezitate, tulburări psihice etc, ajută la întărirea oaselor şi previne osteoporoza la femei, ajută la ameliorarea sau prevenţia unor afecţiuni articulare sau musculare, arde caloriile şi este “adjuvant” în reglarea glicemiei. De asemenea, prin dans, ajungem să ne cunoaştem mai bine corpul, încetineşte procesele de îmbătrânire, energizează, ajută la digestie, prin stimularea musculaturii trunchiului şi crearea unui joc de presiuni care se transmit organelor digestive, previne anemia prin stimularea creării unei cantităţi mai mari de sange în organism, învăţăm tehnici de respiraţie şi intensifică reflexele”, declară psihologul Andra Tănăsescu.
 
Din perspectiva beneficiilor psiho-emoţionale, specialistul este de părere că dansul îmbunătăţeşte funcţia cognitivă şi memoria la orice vârstă, creşte stima de sine, eliberează emoţii negative, ca: furie, teamă, ură etc., îmbunătăţeşte comunicarea intrapersonală, combate stresul şi depresia şi previne afecţiunile psihiatrice.
 
Ce stiluri de dansuri putem exersa?
 
Psihologul Andra Tănăsescu este de părere că nu trebuie să ne cantonăm pe un singur dans, ci fiecare stil de dans atrage după sine beneficii particulare. Astfel, iată care sunt cele mai populare stiluri de dans pe care le putem exersa, astfel încât să abundăm de energie, să ne păstrăm încrederea în sine şi să fim fericiţi:
 
Latino reprezintă o combinaţie de dansuri din Caraibe, America de Sud şi mici influenţe din Africa, implică de obicei un partener de dans, de sex opus, şi pune accentul pe ritmurile latino şi mişcările senzuale. “Acest dans aduce beneficii prin faptul că încurajează ieşirile în mediul social, dezvoltă încrederea şi capacitatea de exprimare, precum şi libertatea de mişcare care, în viaţa de zi cu zi, se traduce în libertatea de a trăi viaţa”, explică psihologul Andra Tănăsescu (foto).
 
Balet – „Baletul este un gen de dans artistic figurativ, executat de una sau mai multe persoane. Prin practicarea acestuia, mobilitatea, echilibrul şi flexibilitatea cresc semnificativ. În ceea ce priveşte dezvoltarea psiho-emoţională, baletul ajută la stabilirea unui mod de viaţă ordonat, echilibrat şi creşte capacitatea de concentrare”, afirmă psihologul.
 
Dansul contemporan. “Dansul contemporan se poate spune că se aseamănă cu baletul, venind în plus cu o libertate imensă de mişcare şi exprimare. În timp ce baletul se bazează pe mişcări şi structuri fixe, repetitive, posturi exacte şi linii perfecte, dansul contemporan încurajează creativitatea şi exprimarea liberă. Acest tip de dans creează una dintre cele mai puternice conexiuni minte-corp-emoţii şi aduce imense beneficii din punct de vedere psiho-emoţional”, declară psihologul Andra Tănăsescu.
 
Hip-hop şi street dance. “Hip-hop-ul şi Street dance-ul precum şi alte dansuri din această arie, sunt dansuri dinamice, expresive, bazate pe structuri clare şi în acelaşi timp inovatoare. Printre mişcările dinamice, explozive, se regăsesc inclusiv acrobaţii şi mişcări care ţin de un control desăvârşit al corpului. Aceste dansuri oferă un impuls de energie şi creativitate, expresivitate şi putere”, menţionează specialistul. 
 
Belly dancing – “Atunci când ne referim la belly dancing, ne gândim la mişcări unduitoare, precum valurile apelor. Această curgere a mişcărilor ţine de mobilitatea şi controlul corpului şi, în acelaşi timp, duce la o lejeritate în mişcarile corpului. Prin practicarea acestui tip de dans, energia corpului este pusă în mişcare şi potenţată, lucru care duce la o conexiune foarte puternică între minte şi suflet”, conchide psihologul Andra Tănăsescu.
 
Andra Tănăsescu este vicepreşedinte al Asociaţiei ”Generaţia Iubire” şi al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică INLPSI, Psiholog, Trainer NLP şi Consultant Panorama Socială. A urmat studiile în psihologie, având formarea în terapia de cuplu şi familie. Cu experienţa de instructor de dans, fiind atrasă de conexiunea dintre minte, emoţii şi corp, urmează o formare în terapia prin dans şi mişcare.
Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Un studiu arată că muștele sunt mai vulnerabile decât albinele la schimbările climatice
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
Imagini incredibile arată cum beau apă șerpii însetați
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
A fost descoperită o structură complexă care ar fi putut să fie creată doar de neanderthalieni
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„Coșmar ecologic” în Regatul Unit! 1 milion de țigări electronice, aruncate la gunoi în fiecare zi
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
„A fi regină este supraestimat”. Regina Iordaniei: „Suntem mai puternici atunci când ascultăm”
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
De ce sunt basmele benefice pentru sănătatea copiilor?
Atomii se pot atinge între ei?
Atomii se pot atinge între ei?
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Au fost găsite noi dovezi pentru rezervoare de apă și magmă pe Marte
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Multe dintre animalele oferite în dar de Crăciun, abandonate în următorul an
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Cum a fost rezolvat cazul unei femei dispărute în urmă cu 22 de ani?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Amendă de 5 milioane de euro pentru Netflix! De ce este acuzată platforma?
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, are unghiile tăiate. Păi cine poate să aibă unghiile tăiate? Un terorist”
Unul dintre medicii care au salvat vieţi la Revoluţie: „Gărzile patriotice căutau terorişti printre răniţi. Aaa, ...
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Un caz de crimă din Spania a fost rezolvat cu mașina Google Street View
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi
Microsoft a cumpărat de două ori mai multe cipuri Nvidia decât rivalii săi
Arheologii din Cipru au scos la lumină depozite impresionante de amfore
Arheologii din Cipru au scos la lumină depozite impresionante de amfore
Piața auto din România, din nou în creștere! Vânzările de autovehicule și motociclete au accelerat
Piața auto din România, din nou în creștere! Vânzările de autovehicule și motociclete au accelerat
Noi observații arată că planetele se formează printr-un efect de domino
Noi observații arată că planetele se formează printr-un efect de domino
Solstițiul de iarnă 2024. Tradiții vechi și noi pentru cea mai lungă noapte din an
Solstițiul de iarnă 2024. Tradiții vechi și noi pentru cea mai lungă noapte din an