Aurorele boreale vor deveni foarte rare, dar există şi o veste bună

19 12. 2017, 09:00

This browser does not support the video element.

Există totuşi şi veşti bune: această diminuare este naturală şi aşteptată, iar cauza o reprezintă ciclul de 11 ani al activităţii solare. Soarele şi-a atins maximul în 2014 şi îşi va atinge minimul în 2020 sau 2021, iar după aceea, activitatea solară va creşte din nou, scrie Top Buzz.

„Predicţia mea personală este că, în următorii ani, vom vedea o scădere semnificativă a activităţii solare, ducând la un minim şi astfel vor putea fi văzute din ce în ce mai puţine aurore”, a precizat Doug Biesecker, fizician la Space Weather Prediction Center al NOAA.

Următorul maxim va fi în jurul anului 2025 şi va fi la fel de puternic sau chiar mai puternic decât maximul care a fost în 2014, aducând şi mai multe aurore.

Formarea aurorelor este un proces relativ simplu de înţeles: Soarele emană protoni şi alte particule în spaţiu, iar atunci când ajung la Terra, câmpul magnetic al planetei îi prinde şi îi trimite spre poli. Atunci când aceste particule se lovesc de atmosferă, aprind gazele acesteia.

De obicei, acestea au loc numai în cele mai nordice sau sudice regiuni de pe glob, dar dacă există o cantitate mare de particule solare care ajunge la planetă (precum se întâmplă în cazul furtunilor solare), aurorele se pot vedea şi în regiunile mai îndepărtate, chiar şi la 30-40 de grade latitudine.

O altă predicţie cu privire la activitatea solară, publicată recent în Nature Scientific Reports, relatează că scăderea prezentă va dura decenii. Cercetătorii au examinat înregistrările care se întind pe o perioadă de 400 de ani de activitate solară, iar modelul computerizat a indicat că urmează câteva cicluri de activitate solară slabă.

Totuşi, cercetătorii de la Space Weather Prediction Center a precizat că predicţiile nu pot fi de încredere, afirmaţie susţinută şi de NASA care precizează că orice înregistrare a petelor solare (indicatorii activităţii solare) mai veche de 250 de ani nu poate fi credibilă.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ce este aurora boreală?

O frumoasă auroră boreală, filmată din cosmos. Imagini spectaculoase

Un timelapse splendid: aurora boreală din această toamnă, mai frumoasă ca niciodată (VIDEO)

Noile data ale NASA rescriu tot ce ştim despre gigantul Jupiter. ”Descoperirile sunt uimitoare”