Ce impact ar avea o ”teorie universală” asupra ştiinţei?

03 01. 2018, 19:00

O  ”teorie universală” nu ar răspunde tuturor întrebărilor legate de univers. Însă, conform Forbes, ne-ar oferi o perspectivă mai clară a modului în care particulele interacţionează unele cu altele. 

O astfel de teorie nu ar ajuta domeniul ştiinţific să ofere răspunsuri privind existenţa unor fenomene ample precum viaţa, conştiinţa sau superconductivitatea. De fapt, domenii ştiinţifice precum biologia, chimia, geologia nu ar fi afectate de o astfel de teorie. 

Aşadar, deşi am avea o teorie universală, probabil specialiştii nu ar reuşi să o aplice situaţiilor din viaţa reală. Aceasta fiind problema fundamentală a ştiinţei. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

12 savanţi care revoluţionează ştiinţa. Au câştigat Breakthrough Prize, unele dintre cele mai prestigioase premii în ştiinţă în valoare de 22 de milioane de dolari
 
Religia şi ştiinţa pot funcţiona împreună. Afirmaţiile directorului Observatorului Astronomic al Vaticanului
 
Cercetătorii în fizică cuantică au ajuns la o concluzie uimitoare: conştiinţa umană există dinaintea naşterii
 
„Scrisoarea către umanitate” a 15.000 de cercetători care dă fiori întregii omeniri. Ce se va întâmpla cu Planeta dacă nu sunt luate măsuri urgente