Quarcii sunt particule elementare ale atomului, mai exact spus, al protonilor şi neutronilor care intră în componenţa unui atom. Din anii ’60, de când fizicienii au început să investigheze aceste particule, au realizat că se aranjează într-un aşa mod încât pot ajuta la crearea materiei pe care o atingem şi o vedem, scrie Science Alert.
Acum, două echipe separate de savanţi cred că au dovezi teoretice ale unui nou aranjament, numit tetraquarc – o configuraţie stabilă alcătuită din patru quarci.
Anul trecut, echipa de la Fermi National Accelerator Laboratory sau Fermilab au anunţat descoperirea unei particule care seamănă cu modelul unui tetraquarc, iar cercetătorii de la de la Large Hadron Collider beauty (LHCb) au realizat un demers care poate duce la descoperirea unei întregi familii de tetraquarci.
Confirmarea nu a fost uşor de realizat, întrucât domeniul de cercetare este extrem de exotic.
Quarcii sunt de şase tipuri, numiţi arome, care sunt: sus, jos, straniu, farmec, top şi bază. Clasificarea este determinată de caracteristici precum sarcina electrică, masa şi spinul.
Teoriile convenţionale sugerează că doi sau trei quarci se pot alătura pentru a crea o particulă compusă – în perechi de quarc – antiquarc sau trei quarci împreună – dar nu mai mult.
Cercetătorii de la Fermi şi o altă echipă independentă de la Universitatea Tel Aviv şi Universitatea Chicago au arătat că este posibilă existenţa unei particule compusă din patru quarci.
Prin diferite explicaţii teoretice, ambele echipe prezic că tetraquarcii se pot asambla din doi quarci bază, un antiquarc sus şi un antiquarc jos (antiquarcii sunt opusul quarcilor în ceea ce priveşte sarcina electrică).
Deşi metodele au fost diferite, unul dintre cercetători, Marek Karliner arată că ambele concluzii sunt „practic la fel la nivel calitativ”.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cea mai ridicată temperatură creată de om: + 4 trilioane grade Celsius (VIDEO)
Surpriză pentru fizicieni: o particulă nouă şi bizară indică existenţa unei noi forme de materie