Există un ”ochi al minţii”. Creierul are un proces care i-a surprins pe oamenii de ştiinţă şi poate explica unele aspecte inedite cu privire la cel mai complex organ
Fenomenul a venit ca o surpriză pentru cercetătorii care l-au descoperit atunci când studiau beneficiile atenţiei, scrie Futurity.
„Atenţia este benefică pentru că duce la creşterea capacităţii de a detecta semnalele vizuale atunci când ne uităm în altă direcţie”, a precizat Alex Maier, profesor asistent de psihologie la Universitatea Vanderbilt, care a condus studiul.
„Ochiul minţii clipeşte atunci când atenţia se schimbă”, a adăugat acesta.
„Studiul nostru este primul de acest fel care arată un mecanism care stă la baza fenomenului”, a precizat Michele Cox, un autor al acestui studiu.
Cercetătorii au analizat comportamentul creierelor maimuţelor macac antrenate pentru a-şi reîndrepta atenţia între diferite obiecte pe un ecran, având activitatea cerebrală monitorizată. Primatele sunt potrivite în mod particular pentru un astfel de studiu, pentru că îşi pot reîndrepta atenţia fără să-şi mişte ochii.
Alături de alte analize computerizate sofisticate, cercetătorii au observat că atenţia maimuţelor este pentru un moment întreruptă prin încetarea temporară a activităţii neuronilor din regiunea responsabilă pentru văz a creierului. De asemenea, savanţii au determinat că sursa provine şi din întreruperea părţilor din creier implicate în ghidarea atenţiei.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Viitorul este aici! Cercetătorii au inventat un cip care poate fi implantat în creier
Au fost descoperite primele dovezi ale existenţei unui sistem de ”curăţare” a creierului
Descoperire şocantă: viaţa continuă în creier după ce oamenii mor