Ceva este în neregulă cu Soarele, iar consecinţele pot fi dezastruoase

28 11. 2017, 09:00

This browser does not support the video element.

Se întâmplă ceva bizar cu Soarele. În septembrie, NASA a anunţat cea mai mare erupţie solară din ultimii 12 ani, deşi se îndreaptă către o perioadă de răcire, cunoscută drept „minim solar”, scrie Russia Beyond.

Un studiu din 2016 efectuat de NASA susţine că ciclurile solare pot dispărea complet. Ciclurile au o durată de 11 ani şi sunt responsabile pentru apariţia petelor solare. Aşadar, Soarele va avea mai puţine pete solare pe viitor decât în prima jumătate a vieţii sale estimate la 10 miliarde de ani.

Savanţii credeau că acest proces va avea loc treptat, dar se pare că deja se întâmplă, conform studiului recent al savanţilor ruşi.

„Bazându-ne pe imaginea pe care o vedem acum, Soarele va ajunge spre un nou minim care va fi atins în 2018 – 2019”, au precizat cercetătorii.

Este însă doar prima fază dintr-un proces. Conform aceleiaşi echipe de cercetare, regiunile de plasmă mai fierbinte vor dispărea, iar radiaţiile solare vor scădea la zero.

„În punctul de minim, energia magnetică solară dispare aproape complet. În această formă, steaua noastră poate exista de la câteva luni la un an, după care vor apărea noi fluxuri ale câmpului magnetic din adâncimea soarelui”.

În prezent, pot apărea mici explozii solare şi pete, dar doar pentru un timp scurt. Conform cercetătorilor, petele solare vor dispărea complet în următoarele 2-3 luni.

Consecinţele vor fi temperaturi mai joase şi zăpadă mai abundentă. Ultima aşa-numită „Mica Eră Glaciară”, observată şi simţită peste tot pe glob în secolele XVII – XVIII a coincis cu „lipsa ciclurilor solare, în care pe Soare nu au apărut pete”.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

De ce strănutăm când ne uităm la soare?

Descoperire uimitoare a savanţilor: soarele nostru a avut un ”frate geamăn malefic” vinovat pentru dispariţia DINOZAURILOR. Totodată, toate stelele se formează în perechi

De ce se roteşte floarea-soarelui după soare?

Experţii NASA au descoperit pe suprafaţa Soarelui o pată de dimensiuni impresionate, mai mare decât Pământul