De ce transplantul de cap uman nu va putea fi realizat niciodată. ”Pare o practică pe care Mengele ar fi realizat-o”

27 11. 2017, 00:00

Experţii sunt însă sceptici privind procedura lui Canavero, care ar implica tăierea capului unei persoane şi menţinerea acestuia în viaţă pentru a fi reataşat către corpul unui donator. Conform Live Science, specialiştii susţin că intervenţia nu ar putea fi realizată şi pe o persoană vie. 

Noua ”reuşită” a lui Canavero este continuarea unei  ”păcăleli josnice,” a declarat Arthur Caplan, profesor de bioetică din cadrul Universităţii din New York. Caplan, care a ajutat la crearea sistemului donării de organe din SUA, a declarat că un transplant de cap realizat pe o persoană vie este imposibil. 

”Aici există un program de transplant de faţă, însă este extrem de dificilă şi această procedură. Sunt necesare doze masive de imunosupresori, medicamente care suprimă sistemul imunitar pentru a nu ataca transplantul. Astfel că transplantarea unui întreg cap ar fi o problemă mult mai mare, care ar necesita doze şi mai mari. Probabil persoana ar deceda în câţiva ani din cauza respingerii sau a infecţiilor,” a declarat Caplan. 

De asemenea, este posibil ca, din cauza diferenţelor biochimice dintre cap şi corpul donatorului, persoana să nu-şi poată recăpăta niciodată conştiinţa. ”Nu este ca şi cum ai pune un nou bec în fasung. Dacă muţi capul şi creierul şi îl amplasezi într-un nou mediu chimic, probabil persoana ar înnebuni înainte să moară,” spune Caplan. 

Pentru realizarea unui transplant perfect, chirurgii ar trebui să reconecteze o multitudine de nervi şi vase de sânge, coloana vertebrală şi măduva spinării, de la cap către corpul donatorului. Caplan a declarat că nu crede afirmaţiile lui Canavero privind dezvoltarea unei tehnici de reconectarea a nervilor spinali şi a vaselor de sânge dintre cap şi corpul donatorului. ”Dacă a fost dezvoltată această tehnică, cred că ar trebui utilizată asupra persoanelor cu probleme grave la nivelul coloanei vertebrale. Există milioane de astfel de persoane în lume, care îşi doresc să poată merge să-şi poată controla corpul. Nu există niciun motiv pentru care tehnica să nu fie utilizată pe aceste persoane,” a declarat Caplan. 

Canavero a anunţat săptămâna trecută că a realizat transplantul de cap între două cadavre împreună cu dr. Xiaoping Ren, din cadrul Spitalului Universitar Harbin din China, însă nu a publicat niciun detaliu cu privire la modul în care a decurs procedura. 

”Transplantarea unui cap uman pare o practică pe care Mengele ar fi realizat-o”, adaugă Caplan. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Primul transplant de cap uman a fost realizat într-un mod neaşteptat: ”Toată lumea a afirmat că este imposibil”. Ce va urma
 
Voluntarul primului transplant de cap din istorie ar putea trăi ceva ”mai rău decât moartea”
 
Experimentul Frankenstein: Transplantul de cap
 
Transplantul de creier ne-ar oferi viaţa veşnică?