Un tip de exerciţiu cerebral poate scădea riscul apariţiei demenţei cu 30%

25 11. 2017, 19:00

Un antrenament de ”viteză a procesării” ar putea ajuta persoanele vârstnice pe o perioadă îndelungată, de până la 10 ani. Conform Science Alert, deşi există anumite limite, aceasta ar putea reprezenta prima intervenţie identificată de scădere a riscului apariţiei demenţei. 

”Antrenamentul de creştere a vitezei de procesare a scăzut riscul apariţiei demenţei cu 29%, în comparaţie cu grupul de control,” a declarat psihiatrul Jerri Edwards, din cadrul Universităţii din Florida de Sud. ”Atunci când am analizat rezultatele, am observat că persoanele care şi-au antrenat creierul mai mult au beneficiat de o protecţie mult mai mare împotriva bolii,” adaugă psihiatrul. 

Echipa lui Edwars a analizat datele furnizate de studiul ACTIVE (Antrenamentul Avansat al Cogniţiei pentru Persoanele Vârstnice), în care au fost monitorizaţi 2.802 vârstnici sănătoşi pe o perioadă de 10 ani, de la vârsta de 74 până la 84 de ani. 

Participanţii au fost împărţiţi în grupuri care au realizat trei tipuri diferite de antrenamente, ce se bazau fie pe antrenarea memoriei, a raţionamentului sau a vitezei de procesare. Al patrulea grup a fost cel de control, care nu a realizat niciun tip de antrenament.

Participanţii au realizat 10 ore de antrenamente pe o perioadă de câteva săptămâni, un alt grup limitat de persoane au realizat alte sesiuni la un an şi apoi la 3 ani de la antrenamentul iniţial. Din cauza vârstei, doar 1.220 din participanţi au reuşit să ajungă la sfârşitul studiului. 

Dintre cei 1.220 de particpanţi, 260 au dezvoltat demenţă, însă cercetătorii au concluzionat că riscul apariţiei a fost cu 29% mai scăzut în cazul celor care au realizat exerciţii de viteză de procesare. ”Cum trebuie să determinăm modalitatea în care aceste antrenamente cognitive sunt eficiente,” afirmă Edwards. ”De asemenea, trebuie să investigăm şi perioada optimă pentru obţinerea celor mai bune rezultate,” adaugă el. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Ce este “demenţa digitală” – fenomenul contemporan care îi îngrijorează pe medici?
 
De ce nu ar trebui să îţi bei cafeaua niciodată pe stomacul gol
 
Rezultate neaşteptate în cazul unui studiu controversat menit să trateze Alzheimerului
 
Pierderea mirosului poate prezice riscul de apariţie a unei boli a secolului. Avertismentul specialiştilor