În ultimii ani, costul de a secvenţia genomul uman a scăzut dramatic, iar compania a folosit din plin acest aspect pentru a exploata potenţialul unui asemenea vaccin, scrie Futurism.
Compania americană Moderna Therapeutics a luat ţesut canceros de un milimetru cub prelevat de la un pacient din cadrul testelor clinice. Codul genetic a fost scanat şi comparat cu o mostră de sânge, care a ajutat la observarea schimbărilor cauzate de cancer.
Informaţia a fost utilizată pentru a produce o listă de de 20 de proteine care au fost legate de cancerul pacientului. Savanţii au creat şabloane de ADN pentru a realiza editările necesare, apoi acestea au fost copiate pe ARN, care au fost administrate prin injecţie.
„Un tratament universal creat pentru a ajuta sistemul imunitar al pacientului să recunoască cancerul ca obiect străin şi să-l atace ar putea deveni o armă de bază în arsenalul oncologilor”, a precizat Howard Burris, autor principal al studiului.
Desigur, este o cale lungă până când un astfel de vaccin va putea fi folosit la scară largă, dacă acest lucru se va întâmpla până la urmă. Testele sunt abia la început şi este prea devreme pentru a ajunge la orice fel de concluzie. Până la 90 de pacienţi vor participa la seria de teste clinice ale companiei, iar rezultatele iniţiale vor fi disponibile la sfârşitul anului 2018.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Care sunt obiceiurile greşite ale românilor bolnavi de cancer
A fost descoperit anticorpul pentru cancer
Mituri despre cancer care nu ajută pacienţii diagnosticaţi cu această maladie