Cercetătorii au făcut un pas important înainte către transformarea fuziunii nucleare în sursa energetică de viitor a omenirii
Fuziunea nucleară este procesul care face ca Soarele să lumineze, iar utilizarea acestui proces pe Terra poate furniza energie nelimitată. Totuşi, cercetătorii susţin că centralele de acest gen au pus probleme de construcţie, întrucât nu există materiale care să facă faţă condiţiilor în miezul reactorului, scrie phys.org.
Soarele generează energie prin fuzionarea atomilor de hidrogen, fiecare cu câte un proton, în atomi de heliu, care conţin doi protoni. Heliul este aşadar produsul secundar al acestei reacţii. Deşi nu ameninţă mediul, distruge materialele necesare pentru a crea reactorul.
„Heliul este un element la care nu ne gândim că ar fi dăunător”, a precizat Michael Demkowicz, cercetător în cadrul acestui studiu. „Nu este toxic şi nu formează gaz cu efect de seră, ceea ce reprezintă un motiv pentru care fuziunea nucleară este atât de atractivă”, a adăugat acesta.
Totuşi, dacă heliul este împins într-un material solid, începe să-şi facă loc prin acel material.
„Practic, aceste bule de heliu din metal rămân acolo pentru totdeauna, întrucât metalul este solid. Pe măsură ce se acumulează din ce în ce mai mult heliu, bulele încep să se unească şi distrug întreg materialul”, a precizat cercetătorul.
De aceea, Demkowicz, împreună cu echipa sa, au investigat modul în care heliul se comportă în materiale nanocompozite solide, care sunt alcătuite din mai multe straturi de metal. Descoperirile acestora, publicate în Science Advances, au fost o surpriză. În loc să facă bule, heliul din aceste materiale a format canale lungi, care seamănă cu venele din ţesut.
„Am fost uimiţi de ce am văzut”, a precizat Demkowicz. „Pe măsură ce puneau din ce în ce mai mult heliu în acest material, în loc să-l distrugă, venele au început să creeze legături între ele, rezultând într-un fel de sistem vascular”, a conchis cercetătorul.
Descoperirea deschide calea în crearea materialelor rezistente la heliu necesare pentru a face fuziunea nucleară o realitate. Cercetătorii susţin că heliul se poate mişca prin aceste reţele, ieşind în ultimă instanţă din material fără să cauzeze pagube.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Reactorul de fuziune nucleară al americanilor are probleme. S-a făcut o eroare imensă
Testele confirmă: Reactorul masiv de fuziune nucleară al Germaniei funcţionează