Cea mai apropiată stea de Sistemul nostru Solar a devenit mult mai interesantă în urma unei descoperiri
Cercetătorii au realizat această descoperire utilizând datele Observatorului ALMA din Chile, ajungând la concluzia că o centură de praf înconjoară Proxima Centauri la câteva sute de milioane de kilometri de aceasta, scrie Science Alert.
Centura este cel mai probabil compusă din pietriş şi gheaţă, cu temperaturi extrem de reci de -230 de grade Celsius, la fel de rece precum centura Kuiper, din Sistemul nostru Solar.
Întrucât, astfel de centuri sunt de obicei vestigii ale perioadei în care s-au format planetele, este posibil ca sistemul solar să aibă mai multe planete decât se considera anterior.
„Praful din jurul Proxima Centauri este important pentru că […] este primul indiciu al prezenţei unui sistem planetar elaborat care nu are o singură planetă”, a precizat astronomul Guillem Anglada, conducătorul acestui studiu.
De asemenea, conform echipei de cercetători, datele sugerează că ar mai fi încă o centură, chiar mai rece, şi la o distanţă de zece ori mai mare de steaua sa. Mai mult decât atât, cercetătorii au descoperit alte lucruri interesante cu privire la Proxima Centauri, dar este prea devreme pentru a preciza cu exactitate. Cel mai interesant indiciu este cu privire la „ceva” găsit la 1,6 unităţi astronomice faţă de stea (imaginea de mai jos).
Credit: Anglada et. al, Astrophysical Research Letters (2017)
Este posibil ca „sursa să provină de la o planetă gigantică”, a precizat echipa de cercetare.
Deocamdată, există doar o singură planetă confirmată în sistemul planetar vecin, iar descoperirea planetei Proxima b, de dimensiuni similare cu cele ale Pământului, a reprezentat un „rollercoaster astronomic”.
În august 2016, savanţii de la ESO au confirmat existenţa planetei, trezind interes întrucât este şi cea mai apropiată exoplanetă care a fost găsită în zona habitabilă. La două luni după, noile calcule au scos la iveală posibilitatea ca Proxima b să conţină apă lichidă şi atmosferă, semne excelente pentru susţinerea vieţii. Totuşi, faptul că orbitează o pitică roşie, o face susceptibilă la furtuni solare violente, în ciuda temperaturii relativ reci a Proxima Centauri.
Nu vom şti cu exactitate decât atunci când omenirea va putea trimite o sondă până acolo, dar tehnologia de a trimite un obiect la 4,25 ani-lumină distanţă (în timp util) este încă inexistentă. Deocamdată, astfel de descoperiri ajută la ilustrarea mai în detaliu a sistemului vecin.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Verdictul NASA: Nimic nu poate supravieţui pe cea mai apropiată planetă asemănătoare Terrei
Conform unei noi descoperiri, cea mai asemănătoare exoplanetă cu Terra ascunde un secret întunecat