SUA va trimite un habitat gonflabil către orbita Lunii

27 10. 2017, 18:00

This browser does not support the video element.

Statele Unite ale Americii au declarat recent că vor reîncepe să exploreze spaţiul, primul pas fiind reprezentat de călătoria până la Lună. Conform Futurism, Administraţia Trump a schimbat priorităţile NASA  pentru ca agenţia să ţintească mai întâi către Lună, apoi către Marte. Elon Musk a declarat că proiectul BFR va fi un factor cheie în crearea unei baze lunare. 

Bigelow Aerospace şi United Launch Alliance (ULA) au anunţat recent că vor colabora pentru proiectarea unei locuinţe gonflabile. Acesta va fi lansat în spaţiu până la sfârşitul anului 2022 şi în cele din urmă va funcţiona ca un depozit lunar. Bigelow Aerospace proiectează două module B330 expandabile, în timp ce ULA va furniza racheta Vulcan 562 care va transporta modulul în orbita joasă a Pământului. Un singur modul reprezintă o treime din volumul Staţiei Spaţiale Internaţionale.

După ce racheta va transporta B330 în orbită, acesta se va umfla. După ce va fi complet operaţională, mai multe lansări vor fi realizate pentru furnizarea a 35 de tone de combustibil criogenic către modul. Apoi va fi manevrată către locaţia sa finală, orbita joasă a Lunii. 

SUA nu este singura ţară care plănuieşte să ajungă la Lună, Rusia şi China sunt pe punctul de a semna o înţelegere pentru explorarea pe mai mulţi ani a Lunii. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

După 70 de ani, un fenomen astronomic magnific va putea fi admirat din nou pe cer
 
ECLIPSA DE LUNĂ ÎN PENUMBRĂ va putea fi observată şi pe teritoriul României. La ce oră se va produce evenimentul?
 
În acest weekend va avea loc un fenomen astronomic extrem de interesant
 
Mai rar decât o lună albastră poate fi doar luna de CĂPŞUNĂ. A apărut recent pe cer – FOTO+VIDEO