Ce este omul, pradă sau prădător? A fost descoperită substanţa chimică prin care poate fi determinat statutul din natură. Ce diferenţiază oamenii
Cercetătorii au descoperit că E2D, un compus molecular din sângele animalelor, ademenesc lupii, tigrii şi câinii sălbatici, în timp ce speciilor care reprezintă prada îl asociază cu pericolul şi moartea. Conform Science Alert, în timp ce mirosul diferitelor specii este constituit din diferite chimicale, cercetătorii susţin că E2D provoacă un răspuns diferit al comportamentelor speciilor.
”Descoperirea este unică, fiind prima demonstraţie a unei singure chimicale cu o funcţie duală de informare atât de apropiere şi evitare în cadrul relaţiei dintre pradă şi prădător,” afirmă psihologul Artin Arshamian din Universitatea Radboud din Olanda. ”Important este însă faptul că este primul semnal chimic care afectează oamenii, cât şi animalele,” a adăugat specialistul.
E2D se formează atunci când grăsimile din sânge încep să se descompună din cauza expunerii la aer. În cazul în care nu există răni deschise, semnalul nu apare. În cadrul cercetării, echipa a observat aceleaşi efecte şi în cazul utilizării sângelui. Pentru a obţine o altă perspectivă au fost expuse chimicale şi animalele care reprezintă prada. Atunci când au expus şoareci substanţei, animalele au prezentat un comportament de luptă şi au încercat să evite mirosul. În timpul testelor realizate pe oameni, aceştia au avut o tendinţă de retragere atunci când substanţa le-a fost pompată către faţă. Gestul a fost interpretat ca o adversiune. ”Oamenii sunt capabili să detecteze E2D la o concentraţie mai mică decât o parte per trilion,” a declarat unul dintre zoologi, Matthias Laska din cadrul Universităţii Linkoping (Suedia).
Singura diferenţă dintre oamenii şi alte specii de pradă este că oamenii au devenit mult mai periculoşi în prezent.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: