Un sistem stelar misterios alterează modul în care înţelegem cum se formează planetele
Compoziţia discurilor de reziduuri poate varia de la carbon îngheţat, care se află la 75-200 de unităţi astronomice de steaua lor care se află la o distanţă mai îndepărtată de Soare decât Pluto. Conform Futurism, cercetătorii au observat recent formarea planetelor în trei dintre aceste discuri reflectată de contopirea dintre cometele aflate la marginea sistemelor stelare.
Planetele în proces de dezvoltare au o mărime asemănătoare cu cea a câtorva planete Pământ combinate, afirmă Carey Lisse, astronom din cadrul Johns Hopkins University Applied Physics Laboratory (APL).
”Graniţa restrânsă a acestor inele încă reprezintă un mister, în mod obişnuit nu există o astfel de amplasare apropiată în sistemele nou formate,” a declarat Lisse. ”De obicei materialul se mişcă în diferite direcţii înainte ca un sistem exoplanetar să devină stabil, aşadar rareori, corpurile planetare ies de pe traiectoria lor,” adaugă ea.
De asemenea, o altă trăsătură extraodinară a discurilor este reprezentată de culoarea roşiatică, Lisse consideră că această culoare este provocată de arderea rămăşiţelor organice ale cometelor care se află în sistemul de discuri apropiat stelei. Unul dintre cele mai impresionante aspecte descoperite în HR479A este fenomenul care a dus la producerea unui disc de reziduuri subţire, dar dens spre deosebire de cele analizate anterior care sunt groase şi difuze.
Din aceste inele s-ar putea forma în viitor planete masive. ”Se pare că în aceste sisteme se formează planete care nu se regăsesc în sistemul nostru solar, unele cu o masă mult mai mare decât cea a Pământului cu cantităţi mari de gheaţă, rocă şi materiale organice refractare,” a declarat Lisse.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: