Ce nu ştiam despre câini: un nou studiu arată că cel mai bun prieten al omului învaţă atunci când doarme, la fel ca noi

22 10. 2017, 11:00

Cercetătorii unguri au dresat 15 câini pentru a sta şi a se întinde utilizând fraze în engleză în loc de cele în maghiară, pe care câinii le cunoaşteau deja, scrie Science Magazine.

Apoi, savanţii au ataşat mici electrozi pe capul câinilor pentru a înregistra activitatea cerebrală în timp ce dormeau. Electroencefalogramele au arătat că în timpul unui somn de trei ore creierele câinilor au trecut prin momente scurte de activitate cerebrală. Aceste semnale înregistrate de EEG sunt similare cu ceea ce s-a văzut la oameni în timpul somnului non-REM şi sunt asociate cu memoria, învăţarea, inteligenţa şi îmbătrânirea sănătoasă la oameni şi la şoareci.

Este prima dată când acestea au fost observate la câini. La fel ca la oameni şi şoareci, aceste semnale au loc în cicluri scurte cu frecvenţe de 9-16 herţi.

De asemenea, savanţii au descoperit că frecvenţa acestor semnale este corelată şi cu cât de bine câinii au învăţat noul vocabular străin.

O altă similaritate cu oamenii este că la femele frecvenţa era mai mare şi s-au descurcat în general mai bine decât masculii în învăţarea noii limbi. Aproximativ 30% dintre femele au învăţat noile cuvinte, comparativ cu 10% dintre masculi.

Toate aceste semănări sugerează că patrupezii pot fi un model pentru a înţelege creierul uman şi acest tip de activitate cerebrală din timpul somului.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Cum au evoluat rasele de câini de-a lungul ultimilor 100 de ani – GALERIE FOTO

Detaliul care face prietenia dintre aceşti doi câini o lecţie de viaţă

De ce trăiesc mai mult câinii mici decât exemplarele de mari dimensiuni?

Şi câinii votează! Iată modul în care câinii africani decid dacă haita începe să vâneze