Un nou tip de ceas atomic cuantic ar putea dezvălui originea materiei întunecate

07 10. 2017, 18:00

This browser does not support the video element.

Cercetătorii din cadrul Universităţii din Colorado au creat un ceas atomic cuantic bazat pe un concept tridimensional. Conform Futurism, conceptul marchează prima utilizare cu succes a ”gazului cuantic” în acest scop. 

Ceasul conţine atomi de scronţiu amplasaţi într-un cub, care pot ajunge la o densitate 1.000 de ori mai mare decât cea obţinută de ceasurile unidimensionale. Anterior, fiecare atom dintr-un ceas de acest tip era luat în considerare sub forma unei particule singulare, aşadar interacţiunea dintre atomi putea genera inexactităţi în cadrul măsurătorilor. ”Sistemul cuantic constituit din mai multe elemente,” utilizat în cadrul acestui proiect, aranjează atomii sub forma unui model, care forţează particulele să se evite una pe cealaltă.  Un tip de stare a materiei cunoscut cu denumirea de gaz perfect Fermi permite cuantificarea tuturor atomilor. 

”Cel mai important potenţial al ceasului cu gaz cuantic 3D este reprezentat de abilitatea acestuia de intensificare a numărului atomilor, care poate duce la obţinerea unei stabilităţi importante. Astfel pătrundem într-o perioadă extrem de importantă a ingineriei cuantice,” a declarat fizicianul Jun Ye din cadrul National Institute of Standards and Technology (NIST). În timpul testelor de laborator, ceasul a înregistrat erori de 3,5 părţi în 1030. 

Ceasurile atomice pot fi utilizate atât pentru cronometrare, cât şi pentru navigare. Însă aceeaşi tehnologie poate fi utilizată în diferite tipuri de cercetări, precum cele care implică observarea materiei întunecate. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Definiţia unei secunde este pe cale să se schimbe
 
Fizicienii au creat cel mai precis ceas de până acum. Pierde o secundă la fiecare 15 miliarde de ani
 
Einstein avea dreptate! Timpul se scurge diferit la altitudini diferite
 
Cel mai precis ceas din lume este atomic