Viitorul este din ce în ce mai aproape: taxiurile zburătoare vor fi disponibile în 2018
Sistemul de propulsie al CityAirbus este este alimentat de baterii, fiind complet electric. Acesta va avea patru elice, ca în imaginea de mai sus. Va putea transporta persoane „într-un mod rapid, ieftin şi ecologic”, conform declaraţiilor oficialilor companiei.
„Avem acum o mai bună înţelegere a performanţei sistemului de propulsie electric, care va fi în continuare îmunătăţit cu ajutorul testelor riguroase, iar în acelaşi timp începem asamblarea prototipului”, a precizat Marius Bebesel, inginer la CityAirbus.
Conform Futurism, primul test al vehiculului va avea loc în 2018, iar în cadrul acestuia CityAirbus va fi condus de la distanţă, din motive evidente de siguranţă. Deşi Airbus intenţionează să-l facă autonom, vor începe cu piloţi pentru „a uşura certificarea şi acceptul publicului”, menţionează oficialii.
Airbus nu este singura companie care intenţionează să introducă taxiuri zburătoare în marile oraşe. Uber a promis că până în 2020 va introduce propriile vehicule zburătoare, iar E-volo are planuri de a introduce un serivicu de taxiuri similare anul următor. Recent, Dubai a încheiat cu succes un test al Volocopter, aparat care este autonom şi destinat marilor oraşe aglomerate. O companie germană numită Lilium a mai primit încă 90 de milioane de dolari pentru a crea propriile taxiuri zburătoare electrice, care vor fi comercializate până în 2025.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cum arată şi ce preţ va avea maşina zburătoare disponibilă în 2017 – FOTO+VIDEO
Maşina zburătoare revoluţionară. Ce va putea face minunăţia de şase metri
Dubai-ul a testat cu succes primul taxi autonom zburător. Va revoluţiona transportul urban