Reanalizând imagini mai vechi din satelit, o echipă de cercetători a făcut o descoperire neaşteptată în apropierea ecuatorului de pe Marte

Jock Wilson, un cercetător din cadrul Universităţii John Hopkins din Maryland, a condus o echipă care s-a ocupat de reprocesarea datelor obţinute din 2002 până în 2009 de către intrumentele de spectometru cu neutroni aflate pe sonda Mars Odyssey. Science Daily relatează că au fost descoperite cantităţi mari de hidrogen (care la altitudini mari ar putea reflecta existenţa gheţii), în jurul zonei ecuatorului marţian. 

Existenţa unei rezerve de apă îngheţată în apropierea ecuatorului ar putea reprezenta un aspect important pentru viitoarele misiuni  de explorare a Planetei Roşii, ale astronauţilor. Cantitatea de resurse utilizată de exploratorii umani ar putea fi redusă substanţial dacă aceştia se vor putea baza pe resursele naturale marţiene, precum depozitele de apă care vor putea fi utilizate pentru producerea combustibilului din hidrogen. 

Prin utilizarea tehnicii de reconstrucţie a imaginii, echipa lui Wilson a îmbunătăţit rezoluţia datelor, structurile de pe suprafaţa planetei fiind vizibile la o distanţă de 290 de kilometri. ”Este ca şi cum am am tăiat altitudinea orbitării la jumătate. Astfel, am avut o privelişte mult mai bună asupra suprafeţei planetei,” a declarat Wilson. 

Însă modul în care a fost conservată apa îngheţată în acea zonă este încă un mister. O teorie sugerează că amestecul de gheaţă şi praf din zona polilor ar fi putut migra prin atmosfera lui Marte în perioada în care înclinarea axei  planetei era mult mai extinsă decât în prezent. Însă acest mediu exista în urmă cu sute de mii de ani. Wilson afirmă în cadrul studiului că aceste zăcăminte de gheaţă ar fi trebuit să  dispară de mult timp. El sugerează însă că umezeala ar fi putut fi menţinută sub suprafaţa planetei de un strat întărit de praf, însă chiar şi în acest caz pierderea gheţii nu ar fi putut fi prevenită de ciclicitatea înclinării axei. 

”Probabil prezenţa gheţii ar putea fi explicată de zăcămintele extinse de săruri hidratate, dar fenomenul care a dus la formarea acestor  săruri este greu de explicat,” a declarat Wilson. ”Pentru moment, existenţa lor rămâne un mister care merită studiat în continuare,” a adăugat Wilson. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: