Bogdan Diaconescu, cercetător din cadrul ELI – NP, cel mai puternic laser din lume: ”Avem dorinţa de a învinge cancerele”

27 09. 2017, 00:05

Prezent la conferinţa de deschidere a Bucharest Science Festival (BSF), cel mai mare festival din România dedicat ştiinţei, Bogdan Diaconescu a vorbit despre importanţa laserului de la Măgurele a cărui putere va ajunge în momentul finalizării, pe fiecare dintre cele două braţe, la 10 PetaWatti, ceea ce reprezintă  10% din puterea instantanee a Soarelui.

„ELI – NP este un proiect ştiinţific care deschide porţi către viitor. Noi aici folosim laseri de mare putere ca să accelerăm particule, ceea ce dă acces la o tehnologie complet nouă de a face fizică nucleară. Ştim cu toţii că există probleme de sănătate care trebuie rezolvate cu noi. Avem dorinţa de a învinge cancere, pentru asta avem nevoie de modele de investigare care sa fie mai bune. În momentul de faţă sunt foarte costistitoare facilităţile care îţi dau acces la investigaţiile pe ţesuturi mai adânci sau chestii care să fie foarte incipiente, cu dimensiuni spaţiale foarte mici. De aceea ar putea crea acea tehnologie care să ne dea acces într-un mod economic aproape în fiecare zi, peste mulţi ani bineînţeles, ajungându-se astfel la acel screening pentru a şti dacă eşti bine sau nu”, a afirmat Bogdan Diaconescu.

Pe termen şi mai lung, cercetătorii din cadrul ELI – NP speră să folosească aceste fascicule de particule create cu laseri pentru a crea tehnologii în care „energia să nu fie produsă în modul clasic, în acea formă de fisiune sau fuziune, să fie făcută într-un mod controlat, într-un sistem mai mic”. Pe termen foarte scurt, laserul va ajuta la testarea materialelor folosite în condiţii extreme. „Acestea sunt foarte relevante dacă vă gândiţi la tot ce înseamnă industrie spaţială (microsateliţi, nanosateliţi), studii de materiale în temperaturi şi presiune mari”, a adăugat Bogdan Diaconescu. 

Cercetătorul a amintit că laserul de la Măgurele a fost în procent de 85 – 90% instalat, în termeni de hardware – echipament. Acum, echipa de implementare a finalizat design-urile experimentelor care se vor face cu acei laseri de mare putere. „Suntem în faza de implementare a acelor experimente”, a precizat acesta.

În prezent, în proiectul de la Măgurele lucrează circa 170 de oameni, iar în jur de 30% dintre cercetători au vârste de sub 35 de ani. După 17 ani petrecuţi în mari centre de cercetare din afară, Bogdan Diaconescu este unul dintre fizicienii români care au ales să se întoarcă pentru a participa la crearea celui mai puternic laser din lume şi la experimentele şi descoperirile care vor fi făcute cu ajutorul lui. „Este o oportunitate ştiinţifică unică întoarcerea multor oameni din străinătate, este motivată de accesarea acestei noi frontiere a ştiinţei, pur şi simplu valoarea adăugată adusă de acest proiect în lume, care atrage”, a concluzionat acesta.

Implementarea proiectului  ELI-NP (Extreme Light infrastructure – Nuclear Phisics) a început în ianuarie 2013, iar investiţia este estimată la 300 de milioane de euro şi este finanţată în cea mai mare parte din fonduri europene. 
 
Laserul de la Măgurele este considerat cel mai puternic din lume, cu cele mai performante echipamente şi cel mai strălucitor fascicul Gamma.
 
Autorităţile spun că proiectul va repune România pe harta globală a cercetării. Investiţia este destinată cercetărilor fundamentale.
 
Cu ocazia  Bucharest Science Festival 2017, miercuri şi joi, Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară (IFIN) şi ELI îşi deschid porţile elevilor care vor avea posibilitatea să descopere universul fizicii nucleare şi a laserilor şi să afle cum cercetările desfăşurate în aceste centre pot să influenţeze viitorul omenirii şi să se întâlnească cu oamenii de ştiinţă angrenaţi în descifrarea misterelor materiei. Mai multe detalii găsiţi aici!