Românii de toate vârstele, aşteptaţi la Noaptea Cercetătorilor Europeni, în Bucureşti şi alte 16 oraşe ale ţării
În România, centrele oraşelor Alba Iulia, Arad, Bârlad, Bacău, Braşov, Bucureşti, Constanţa, Cugir, Deva, Hunedoara, Galaţi, Oradea, Ploieşti, Sibiu, Suceava, Tulcea şi Zalău vor fi transformate în laboratoare de ştiinţă unde vor avea loc experimente inedite, prezentări interactive, activităţi educative pentru copii, concursuri şi multe alte activităţi care vor îmbina ştiinţa cu învăţarea distractivă.
Citeşte şi
Citeşte şi Cum îi va ajuta pe cercetători Telescopul Spaţial James Webb să descopere viaţă pe alte planete
Evenimentele vor avea loc în 29 septembrie, între orele 17 – 22.
„Dacă eşti mic ia-i pe cei mari, iar dacă eşti mare adu-i pe cei mici. Nimeni nu trebuie să rateze momentul în care cercetătorii scot din laboratoare cele mai noi descoperiri, invenţii şi proiecte pentru a le prezenta publicului de toate vârstele. Te vor întâmpina cu demonstraţii fascinante şi concursuri de testare a creativităţii în universul ştiinţific”, se arată în comunicatul organizatorilor.
Evenimentul este dedicat tuturor pasionaţilor de astronomie, biologie, chimie, inginerie sau antropologie şi nu numai, indiferent de vârstă.
Noaptea Cercetătorilor Europeni face parte din seria de evenimente finanţate de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare şi Inovare H2020, acţiunile Marie Sklodowska-Curie(MSCA) şi îşi propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător şi cât de interesantă poate fi munca de cercetare.
Anul acesta, evenimentele vor avea loc vineri, 29 septembrie, în aproximativ 300 de oraşe europene.
Prima ediţie a avut loc în 2005, iar de atunci şi până în prezent evenimentul a atras peste 1,1 milioane de vizitatori.
Noaptea Cercetătorilor oferă oamenilor de ştiinţă posibilitatea de a se conecta cu publicul, iar publicului oportunitatea de a descoperi lumea ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor inedite.
„Pe termen lung, evenimentul atrage noile generaţii către munca de cercetare şi activare profesională în acest domeniu, în interiorul Uniunii Europene şi creşte respectul publicului larg faţă de munca nevăzută a cercetătorilor,” se mai arată în comunicatul de presă.
Ediţia din 2016 a atras peste 35.000 de vizitatori în România. Programul detaliat pentru fiecare oraş în parte va fi publicat pe www.noapteacercetatorilor.eu.