O descoperire remarcabilă elucidează marele mister al formei ciudate pe care le au galaxiile
Echipa de cercetători internaţionali condusă de Ken-ichi Tadaki de la Max Planck Institute for Extraterrestrial Physics şi National Astronomical Observatory of Japan (NAOJ) au efectuat observaţii ale galaxiilor îndepărtate pentru a înţelege mai bine metamorfoza prin care au trecut, scrie Science Alert.
Cu ajutorul telescoapelor, cercetătorii au studiat 25 de galaxii aflate la o distanţă de 11 miliarde de ani lumină de Pământ. La această distanţă, echipa a văzut cum arătau acestea acum 11 miliarde de ani, adică după aproape 3 miliarde de ani de la Big Bang.
Aceasta er[ coincide cu perioada în care s-au format cele mai multe galaxii în Univers. „Se crede că galaxiile eliptice masive s-au format în urma coliziunilor galaxiilor cu disc. Dar nu se ştie dacă toate galaxiile eliptice au rezultat în urma coliziunilor. Poate fi o cale alternativă”, precizează Tadaki.
La o asemenea distanţă, observaţiile s-au făcut cu dificultate, de aceea a fost nevoie de mai multe telescoape care să culeagă diferite seturi de date. Echipa a utilizat telescopul spaţial Hubble (HST) al NASA/ESA, telescopul Subaru din Hawaii al NAOJ şi Atacama Large Milimeter/submilimeter Array (ALMA) din Chile.
Cu ajutorul telescopului Subaru au reuşit să aleagă cele 25 de galaxii, iar cu ajutorul HST cercetătorii au captat lumina stelelor pentru a discerne forma galaxiilor, iar cu ajutorul ALMA, savanţii au putut observa undele emise de norii de praf şi gaz – acolo unde se formează noi stele.
Astfel, oamenii de ştiinţă au descoperit că galaxiile prezentau o formă rotundă, de disc, cu rezerve masive de gaz şi praf în centrul acestora, care coincide cu o mare rată de formare a stelelor. De asemenea, cu ajutorul Very Large Telescope (VLT), cercetătorii au confirmat că nu există coliziuni în regiune.
„Aici, am obţinut dovezi clare că miezurile dense galactice se pot forma fără coliziuni între galaxii”, adaugă Tadaki.
Aceste descoperiri pot duce la regândirea teoriilor actuale cu privire la evoluţia galactică şi cum galaxiile au ajuns să aibă diverse trăsături şi forme.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cum s-au format galaxiile? O descoperire fascinantă rescrie teoriile curente
O descoperire a unei echipe de cercetători demonstrează că teoria formării stelelor este greşită
Astronomii au descoperit o galaxie ce orbitează Calea Lactee