Home » Știință » Propagandă sau realitate? China susţine că a reuşit să creeze dispozitivul ”imposibil” EmDrive. Cu ajutorul lui, oamenii ar putea fi transportaţi pe Marte în doar 10 săptămâni

Propagandă sau realitate? China susţine că a reuşit să creeze dispozitivul ”imposibil” EmDrive. Cu ajutorul lui, oamenii ar putea fi transportaţi pe Marte în doar 10 săptămâni

Publicat: 13.09.2017
În cadrul unui nou videoclip propagandistic, China susţine că a creat prototipul motorului ''imposibil'' fără combustibil. Existenţa EmDrive a fost teoretizată de către NASA pentru o perioadă lungă de timp, dar agenţia spaţială nu a reuşit să creeze o versiune funcţională a maşinăriei. Dacă motorul va deveni realitate ar putea transporta oamenii pe Marte în 10 săptămâni.

Un videoclip publicat pe site-ul CCTV.com susţine că cercetătorii chinezi au reuşit să creeze motorul EmDrive care va fi în scurt timp transportat în spaţiu, deşi nu sunt prezentate şi aspectele tehnice ale dispozitivului, relatează Mail Online. 

EmDrive este un dispozitiv care furnizează propulsie fără a fi necesar combustibil. În schimb, utilizează microunde furnizate de energia solară.  Fără a fi necesar combustibilul, EmDrive ar putea viola a treia lege a lui Newton, care susţine că pentru orice reacţie există o reacţie egală şi opusă. Desigur, aceasta nu este pentru prima dată când China afirmă că a realizat un dispozitiv EmDrive funcţional. În decembrie, cercetătorii au confirmat că guvernul finanţează cercetările privind noul tip de tehnologie şi susţin că un astfel de dispozitiv se află deja pe orbita joasă a Pământului.

”Cercetările la nivel naţional din ultimii ani au avut ca punct central testarea repetată a EmDrive,” a declarat dr. Chen Yue, directorul diviziei de comunicaţii Cast. Până în prezent, echipa a reuşit să realizeze un prototip care poate genera doar câţiva milinewtoni de propulsie. Membrii echipei susţin că va fi necesară o îmbunătăţire a modelului cavităţii pentru reducerea pierderilor electrice, dar şi pentru amplasarea propulsorului cu microunde pe satelit.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

 
 
 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase