Una dintre primele trei molecule descoperite în mediul interstelar este un ion de hidrură de carbon (CH+), informează Futurism. Prima oară molecula a fost descoperită în 1940, însă până în prezent rolul său a fost un mister. Spre deosebire de alte molecule, dispare rapid şi este extrem de reactivă.
În prezent, experţii au reuşit să descopere rolul moleculei în spaţiu , inclusiv în apropierea zonelor gazoase în care se formează stelele. Cu ajutorul telescopului din cadrul European Southern Observatory (ESO), cercetătorii au descoperit semnale puternice ale CH+ în apropierea a cinci sau şase galaxii spirală.
În esenţă, galaxiile spirală sunt printre ”cele mai extreme medii de formare a stelelor din Univers, în interiorul lor formându-se stele de-a lungul unei perioade de 100 de milioane de ani,” informează studiul. Viteza cu care se formează este determinată de cantitatea de gaz molecular care se află în jurul nucleului galaxiei.
Prin detectarea moleculei CH+ experţii au reuşit să analizeze mult mai simplu activitatea stelară. Prin intermediul moleculelor, experţii au observat prezenţa undelor de şoc, generate de vânturile galactice.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: