Planetele extreme din univers: de la cea mai mare la cea mai fierbinte

De la cea mai fierbinte până la cea mai veche, iată şapte dintre planetele cu caracteristici uimitoare descoperite de experţi. 

Planeta cu cele mai ridicate temperaturi

Sursa: NASA

Uneori temperatura maximă a unei planete este dictată de distanţa acesteia faţă de stea. În cadrul Sistemului Solar, cea mai apropiată planetă de Soare este Mercur. Pe această planetă temperaturile ajung, în timpul zilei, la 430 de grade Celsius, în timp ce pe suprafaţa Soarelui sunt înregistrate temperaturi de până la 5.500 de grade Celsius. 

Însă, la o distanţă de 650 de ani lumină de Pământ, experţii au detectat cea mai fierbinte planetă Kelt-9b, care este şi de două ori mai mare decât Jupiter. Aceasta a fost descoperită de astronomi în timp ce planeta umbrea suprafaţa stelei sale aflate în constelaţia Lebedei. Conform The Guardian, planeta se află la o distanţă extrem de mică faţă de stea, astfel temperaturile de pe suprafaţa obiectului spaţial ating 4.300 de grade Celsius, fiind astfel cea mai încinsă planetă-gigant descoperită de experţi. 

Cele două telescoape din Arizona şi Africa de Sud au detectat iniţial steaua Kelt-9 ale cărei temperaturi ajung la 10.000 de grade Celsius, temperaturile fiind de aproximativ două ori mai ridicate decât cele descoperite pe suprafaţa Soarelui. În timp ce Mercur realizează o orbită completă în jurul Soarelui în decursul a 88 de zile, Kelt-9b realizează acelaşi proces în 1,5 zile.  

Din cauza căldurii intense ce se propagă asupra planetei Kelt-9b apare fenomenul de ”souffle,” astfel că obiectul spaţial ajunge la o dimensiune de trei ori mai mare decât cea a lui Jupiter, dar cu o densitatea mult mai mică. De asemenea, din cauza temperaturilor extreme, moleculele de apă, dioxid de carbon sau metan nu se pot forma pe suprafaţa planetei. În schimb, atomii de metal se regăsesc într-o cantitate mare în atmosfera planetei. Datorită proximităţii planetei faţă de stea, forţa de atracţie permite ca doar o zonă a lui Kelt-9b să fie luminată constant. De asemenea, planeta este deseori bombardată de radiaţii puternice, conform experţilor 10 milioane de tone din materialul planetei sunt eliminate în fiecare secundă. În cele din urmă, concluzionează astronomii, din planetă ar putea rămâne doar nucleul solid sau aceasta ar putea fi evaporată complet. 

Planeta cu cele mai scăzute temperaturi

Sursa: ESO

În cadrul Sistemului nostru Solar, planeta cu cele mai scăzute temperaturi este Uranus. Însă această caracteristică se datorează distanţei mari faţă de Soare, ocupând poziţia a opta în Sistemul Solar. Însă cu ajutorul unei reţele de telescoape, la nivel global, experţii au detectat exoplaneta  OGLE-2005-BLG-390Lb, ce are o masă de cinci ori mai mare decât cea a Pământului. Spre deosebire de Uranus, temperaturile de pe suprafaţa planetei OGLE-2005-BLG-390Lb sunt determinate de steaua roşie pitică în jurul căreia orbitează planeta.  Steaua roşie pitică are o masă de cinci ori mai mică decât cea a Soarelui, iar conform ESO, este localizată la 20.000 de ani lumină de centrul Căii Lactee. 

Astfel, datorită orbitei în jurul stelei sale, care se desfăşoară pe o perioadă de 10 ani, şi a intensităţii scăzute a temperaturilor emise de aceasta, temperaturile pe suprafaţa planetei ajung la -223 de grade Celsius, cu doar 50 de grade mai mult decât zero absolut. Experţii sugerează că suprafaţa planetei este stâncoasă, însă este îngropată sub oceanele îngheţate. De asemenea, experţii au sugerat că  OGLE-2005-BLG-390Lb este o versiune mai masivă decât cea a lui Pluto. Faţă de tehnicile utilizate pentru descoperirea altor exoplanete, experţii au utilizat în acest caz tehnica de ”microlentilare” propusă de Albert Einstein în 1912. Conform cercetătorilor,  ”microlentilarea” este singura tehnică prin care pot fi detectate planete similare Pământului. 

Planeta cu cea mai mare masă

Sursa: NASA

Masa stelelor din Univers este redată de procesul de fuziune şi forţa gravitaţională din interiorul nucleului. În cazul stelelor precum Soarele, fuziunea este realizată între hidrogen şi heliu. Însă, în 2013, experţii au descoperit exoplaneta gazoasă gigantică care are o masă de 28,5 ori mai mare decât cea a lui Jupiter. Conform NASA, planeta orbitează în jurul unei stele necunoscute în prezent, pe parcursul a 246,36 de zile. 

În prezent, statutul obiectului spaţial este dezbătut de cercetători. Planeta s-ar putea încadra atât în definiţia unei stele pitice maro (care au dimensiunea necesară procesului de fuziune, dar nu suficientă pentru o autosusţinere) sau cea a unui gigant gazos. 

Planeta cu cea mai mică masă

Sursa: NASA

Descoperită în afara Sistemului nostru Solar, Kepler-37b a fost clasificată ca fiind cea mai mică planetă analizată de experţi. Conform Science Alert, planeta are un diametru de 3.475 de kilometri, asemănător Lunii din Sistemul Solar. Similar cu Mercur, planeta Kepler-37b are o suprafaţă stâncoasă,  extrem de iradiată, atmosfera şi apa fiind inexistente. Steaua Kepler–37, în jurul căreia orbitează planeta, se află la 200 de ani lumină faţă de Pământ, în constelaţia Lira. Masa şi temperatura de pe suprafaţa sa sunt mult mai mici decât cele ale Soarelui. De asemenea, Kepler-37b se află la o distanţă de 15 milioane de kilometri faţă de steaua sa şi realizează o orbită completă în 13 zile. Conform NASA temperaturile de la suprafaţa planetei ajung la 426 de grade Celsius.  Descoperirea planetei a fost realizată de sonda Kepler, lansată în 2009. Pentru descoperirea mărimii planetei, experţii sunt nevoiţi să cunoască iniţial mărimea stelei care a fost dedusă prin intermediul asteroseismologiei. 

Cea mai veche planetă

Sursa: NASA

Cu mult timp înainte ca Soarele sau Pământul să existe se forma planeta PSR B1620-26 b. Planeta cu o mărime asemănătoare lui Jupiter s-a format în urmă cu 13 miliarde de ani. NASA notează că, de-a lungul istoriei sale, planeta a avut un parcurs dificil. Aceasta orbitează în jurul unei perechi de stele stinse din nucleul unui cluster stelar. Pentru realizarea unei orbite complete, planeta are nevoie de un deceniu. PSR B1620-26 b se află în apropierea nucleului unui cluster stelar globular denumit M4, aflat la 5.600 de ani lumină de Pământ, în constelaţia Scorpionului. 

Planeta a fost descoperită iniţial în 1988, când a fost descoperit pulsarul PSR B1620-26.  Obiectul ceresc a fost identificat ca fiind o stea neutronică, ce are o rotaţie de 100 de ori pe secundă. Conform cercetătilor ulterioare realizate cu ajutorul telescopului spaţial Hubble, experţi au concluzionat că PSR B1620-26 b este un gigant gazos, neavând o suprafaţă solidă asemănătoare celei de pe Pământ. 

Cea mai tânără planetă

Sursa: NASA

Poreclită ”Jupiter încins,” cea mai tânără planetă a fost descoperită orbitând steaua V830 Tau, localizată în regiunea constelaţiei Taurului, la 430 de ani lumină de Pământ. Conform CBC, steaua  are o vechime de 2-3 milioane de ani. În comparaţie, steaua noastră, Soarele, are 4,5 milioane de ani vechime. De asemenea, planetele care se formează în jurul stelelor au o vechime mult mai mică faţă de acestea, aşadar noua planetă ce are o masă cât trei sferturi din cea alui Jupiter este, de asemenea, foarte tânără. Planeta orbitează la o distanţă de 8,5 milioane de kilometri faţă de steaua sa. 

Planeta cu cele mai extreme fenomene meteorologice

Sursa: ESA/J. Whatmore

Deşi este denumită ”planeta soră” a Pământului, Venus deţine cele mai extreme fenomene meteorologice. Planeta are o mărime şi o compoziţie asemănătoare Pământului şi orbitează în zona locuibilă a aceleaşi stele, Soarele, însă Venus nu este o planetă cu un mediu prielnic vieţii. 

Atmosfera planetei este extrem de densă, iar suprafaţa lui Venus ajunge la temperaturi ce pot topi plumbul. De asemenea, atmosfera lui Venus conţine nori din acid sulfuric. În urma analizelor realizate cu ajutorul sondelor trimise în zonă, experţii au determinat că atmosfera lui Venus este de 93 de ori mai densă faţă de cea de pe Terra, iar presiunea atmosferică ajunge la 92 de bari. Conform Univers Today, chiar dacă un om ar ajunge pe suprafaţa planetei, ar fi strivit de atmosferă. 

Un alt factor ce îi oferă lui Venus titlul de planetă cu cele mai extreme fenomene este compoziţia extrem de toxică a atmosferei. Aceasta este alcătuită în mare parte (96,5%) din dioxid de carbon, cu o cantitate infimă de nitrogen (3,5%) şi urme ale altor gaze, în mare parte dioxid de sulf. Astfel, Venus deţine cel mai puternic efect de seră de pe oricare altă planetă din Sistemul Solar. 

De asemenea, Venus deţine statutul şi de planetă cu cele mai mari temperaturi din Sistemul nostru Solar, ajungând la 462 de grade Celsius. Deasuprea stratului de dioxid de carbon se găsesc norii formaţi în mare parte din dioxid de sulf şi acid sulfuric. 

Unul dintre fenomenele meteorologice extreme de pe Venus este reprezentat de vânturile  puternice care ating viteze de peste 85 m/s. Deşi vânturile sunt cele mai puternice în regiunea polilor, în zona ecuatorului acestea sunt aproape inexistente. Conform datelor prezentate de sondele ce au analizat zona, norii denşi pot provoca apariţia fulgerelor. Deoarece pe Venus nu există ploi (cu excepţia celor de acid sulfuric) experţii au sugerat că apariţia fulgerelor este provocată de erupţiile vulcanice.  Ce face ca Venus să fie planeta cu cele mai extreme fenomene meteorologice? Ei bine aici temperaturile sunt extrem de ridicate, presiunea atmosferică este extrem de ridicată, vânturile sunt foarte puternice, au loc ploi de acid sulfuric şi există furtuni cu fulgere provocate de erupţiile vulcanice. 

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: