Cassini va începe ultima etapă a uimitoarei sale misiuni, în care se va prăbuşi în Saturn
Începutul sfârşitului va fi pe 14 august, iar într-o lună de zile se va apropia la 1.630 – 1.710 kilometri deasupra norilor, scrie Daily Mail.
Va fi dificil pentru echipă să menţină traiectoria, dar aceştia susţin că experienţa acumulată în condiţii similare de atmosferă densă, întâlnite pe orbita satelitului natural Titan, îi va ajuta.
„Datorită experienţei, echipa este încrezătoare în înţelegerea comportamentului navei spaţiale în condiţii de atmosferă densă”, susţine Early Maize, membru al echipei de la NASA.
Linda Spilker, savant în cadrul proiectului, a precizat că „acesta a fost un scop important în explorarea planetară – să trimitem o sondă în atmosfera lui Saturn, astfel punem bazele pentru viitoarea explorare”.
În acelaşi timp, Cassini va investiga atmosfera pentru a determina atât proprietăţile chimice (compoziţie) cât şi cele fizice (temperatură şi densitate).
Pe 11 septembrie, Cassini va încetini şi îşi va curba traiectoria spre gigantul gazos, iar pe 15 septembrie va începe prăbuşirea în Saturn.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Cassini a transmis primele imagini cu Saturn către Pământ
Imagini impresionante realizate de sonda Cassini a norilor de metan de pe Titan – FOTO